Bujorii

Bujorii

Era un sant plin de noroaie. Ploua si poate ca era frig. Nu imi amintesc foarte bine. Simt doar gustul sarat al iaurtului sana din braseria care pe atunci mi se parea selecta si pipai in gand forma clasica de borcan. Aburii grei de cantina ies prin gurile de aerisire si hainele imi miros a mancare. Este ora 5 dimineata. Mama ma lasa acolo la cresa. Apoi fuge la serviciu.Tropaitul cailor ma trezeste din cand in cand insa adorm la loc cuprins de caldura. Floarea portocalie sadita de lucratorii de la salubritate ma face sa ma simt bine. La fel si mirosul de primavara. Ce am eu ca semn in palma daca nu doar o linie franta si cateva unghiuri nedemne de un destin atat de rapid si ciudat.
     Privesc poza in care tata ma tine in brate. Eu am in mana o carte cu capra cu trei iezi. Fotografia este atat de colorata si parca vine din viitor si nu are nimic cu trecutul. Daca  ma uit atent la ea degaja caldura.
Bem o cafea cu lapte.
      Dimineata iau deciziile cele mai bune. Fara sa stiu ce voi face  precis in acea zi am iesit pe usa. Era joi. O zi de joi simpla cu un trafic infernal. In masina, la radio, cateva stiri neintersante. Motorul turuie. Semafoarele multicolore imi fac semn sa trec. Pasajul este in reconstructie si trec pe sub el. Ajung in cartierul Floreasca si pe un trotuar gol vad o femeie obosita si sarmana impreuna cu baietelul ei. Aduna sticle goale din plastic. Sunt saci imensi pe care ii duc la reciclare. Mainile lor sunt murdare si au fete de cersetori. Poate chiar sunt. Imaginea asta imi aduce aminte de documentarele de pe canalele de istorie - dupa razboi.
Jocul sau jucaria - un surub gasit in praf sau o carpa veche. Visul si satisfactia - o bucata de paine si o baie fierbinte. Poate nu este bine sa imi iau mana de pe volan si sa imi privesc palmele prea curate si aristocratice. M-as putea accidenta. Ajung fara sa stiu cum la locul acela. Mirosul de levantica reinvie prin nervurile creierului meu bucata cu bucata o zi frumoasa de iulie de acum 20 de ani. Stam pe banca. Tata si cu mine cateva momente atat de rare in existenta noastra dar sincere. Imi povesteste despre cum in copilarie mahalaua a fost cea care l-a crescut si cum mergea la ceaiuri. Era sportiv si clubul iti dadea echipament si da era un motiv de mandrie si bucurie. Il ascult. Din cand in cand soarele mai iese de dupa nori.

- Sa ne plimbam prin oras - imi zice

Luam tramvaiul, troleibuzul si ajungem pe calea Grivitei. Ne oprim la magazinul cu tablouri. Pravalia cu picturi este prafuita. Pe peretele din fata sunt cateva tablouri care au o oarecare valoare dar majoritatea lor sunt ieftine si facute in graba cu inspiratie simpla si de moment. Dintr-un colt artista scoate un vraf de mici tablouri cu flori. Le rasfoim si nu stim pe care sa il alegem. Pana la urma tabloul cu bujori aproape ofiliti care se reazama intr-o vaza din sticla imi capteaza atentia.

- Il vreau pe asta, ii spun.
- L-am facut vara trecuta in muntii Fagaras. imi spune artista. Eram la o pensiune si receptionistul tocmai vroia sa  curete o vaza cu bujori de munte. I-am spus sa o mai lase. I-am pictat si apoi i-am aruncat.
- Cat costa
- Costa 10 lei
I-am platit si am plecat impreuna cu tata mai departe. Intram la baia Grivita. Primim prosoapele care miros a detergent si un sapun cu o forma neregulata. Lasam sa curga dusul fierbinte pe spate si printre picaturi contemplez zidul invechit plin de crapaturi al baii. Fiecare picatura de apa si-a croit drum printre rosturile de la faianta pana cand a invins. Tata se opreste si vorbeste cu cativa prieteni. Sunt prietenii lui de demult - Dorel, Dom' Profesor si Costi. Fiecare are cate ceva interesant si toti formeaza o poveste.
Ne asezam la o masuta imitatie de mozaic.
Dorel ii spune lui Tata ca blugii turcesti nu mai sunt ce erau odata si ca baiatul lui a pierdut un alt meci de rugby. Dom'Profesor dupa ce isi curata pipa si tuseste scoate un pachet de tutun bun. Un stralucit profesor de chimie care ajuns in viata la un moment dat a spus ca totusi este imposibil sa nu existe Dumnezeu. Molecula de apa este in asa fel conceputa incat arata perfectiune si maiestrie in creatie. In biroul de pe strada Toamnei din Bucuresti si acum se mai vede cuiul in care era agatata iconita. Costi il pocneste prieteneste pe tata pe spate si ii spune ca ultimul voiaj chiar a fost de pomina.
Este foarte cald in baie. Ne hotaram sa plecam mai departe si ii luam si pe ei. Mergem la un ceai in zona Bucur Obor. Este ora pranzului si ceasurile instalate de Primaria au un cantec ciudat, vechi de flasneta. La obor ca acum multi ani este multa mizerie dar si verdeata proaspata.
- Va rog sa veniti dupa mine, le spun.
Ii conduc pe sub magazin. Stiu cateva tunele secrete pe care putini le cunosc. Le-am descoperit pe cand ma jucam in copilarie prin magazinul bucur obor. Nasul meu a fost un fel de director si aveam voie sa intru acolo.

Mergem. Zgomotul strazii se pierde pe masura ce avansam in tunel. Este un drum lung si foarte putini reusesc sa tina pasul. Ultima voce este a marinarului care ne spune " mai vorbim" si apoi liniste. Tata se uita din cand in cand la mine. De data asta este speriat. Nicicand nu l-am vazut asa. Tine strans tabloul cu bujori si se bucura ca  pasii nostrii inca au ecou. Mirosul de beci amestecat cu cel de pamant devine tot mai pregnant.

2 mai. Am cateva tabieturi. Dupa sarbatorile de Paste scot un album cu poze alb negru si ma uit la ele. Le sterg de praf sau le indrept etichetele. Admir tot ceea ce nu este in prim plan. Iubesc lucrurile care nu se vad - cum ar fi o bicicleta pegas veche din fundalul pozei cu cauciucuri lasate si ghidon ruginit. Geamurile sparte de la un bistro sau pur si simplu un batran cu o scaosa de aprozar.

O carte cu povesti sta pe recamier. Un colaj minunat si bine realizat de un profesionist. Am decupat cu grija cu o foarfeca speciala douazecisiuna de idei si sentimente pe care le-am gasit in drum spre serviciu. In drumul plictistor si obositor si stresant printr-un oras mare si care inghite totul. Mi-am gasit timp in acea fractiune de secunda intre stirile diminetii si spotul publicitar, intre claxoanele nervoase si fluierul politistilor sa ma gandesc.

Panza cu bujori si aerul rece de Fagaras m-au trezit.Mi-am luat la revedere si ne-am dat intalnire pe maine.

La scena

Deschid usa barului la Scena. Intru. Pe fotoliile din hol capitanul de cursa lunga se odihneste si bea un frappe. Langa el cativa amici de bloc. Tata este prieten vechi cu el. Il asteapta sa se intoarca de pe mare de fiecare data si atunci cand o face sunt de nedespartit. Lumina este confuza si miroase a mahorca in barul acela. Vom vedea o comedie usoara in seara asta. O comedie cu actori tineri si talentati.Nu stiu ce sa zic mai mult. Doar asteptam inceperea spectacolului. Speram sa fie mai multa agitatie dar este doar o seara obisnuita, cu un spectacol obsinuit. Urcam treptele din casa veche in stil baroc care adaposteste teatrul. Balustrada este infasurata in franghie ca sa ii dea un aer mai "cool". Ajungem in sala de spectacol. Scanunele seamana cu cele regizorale din panza alba. Pe spatele fiecarui scaun este scrisa o marca de bere.Fiecare isi ia locul in scaunul de tip regizoral care nu este catusi de putin confortabil. Primul rand ramane liber. Nimeni nu indrazneste sa stea in fata. Ne este frica. De ce? Primul rand nu este oare mereu cel mai bun? Actorii intra pe neasteptate si da, uneori radem la piesa. Prietenul se simte cel mai bine. Rade si ne antreneaza si pe noi sa ne simtim acolo, in show.Il vad fericit.
      Nu il cunosc prea bine dar il stiu de atata timp pe prietenul B. A fost pe mare mai mult decat pe pamant. Dupa spectacol stam la masa si el ne povesteste despre cum in anii 80 a fost rapit de pirati cu care mai apoi s-a imprietenit.O discutie lejera de noapte buna. Imi verific ceasul si cred ca este bine sa ma duc spre casa. Piesa a fost acceptabila si mi-a facut placere sa o revad pe A.B. este actrita mea preferata si prietena de o viata. Prietenul B ne face cinste si ne spune la revedere si ca vorbim la telefon. Tata isi ia grabit geanta si isi infasoara fularul rosu atos. Il conduc pana la autobuzul 123 si apoi ma duc la culcare.Un aer umed si racoros de inceput de martie intra prin fereastra mare de tip Velux. Stau sub patura si imi frec cu placere picioarele de un cearceaf proaspat si rece. Simt cum asternutul se incalzeste. Adorm si nu visez nimic. Ma gandesc simplu la faptul ca a mai trecut o saptamana.
        La 8.15 suna telefonul. Ridic. Mama imi spune ca prietenul B a murit. O gluma poate de-a lui. Nu. Chiar a murit. Nu mai este. Treptele unui  bloc aliniat la fatada. Un bloc neintersant si foarte mohorat dintr-un cartier. O usa strajuita de doua lumanari din plastic, fara steag si fara bocitoare. Prietenul sta intr-un sicriu simplu cu cateva poze aruncate pe el de aducere aminte. Muzica de Beethoven canta de pe un lap top.
Tristete si surprindere.... Asa dintr-o data. S-a terminat. Pentru prima data ma uit la cineva care nu mai este si pot sa admir linistea de dincolo. Serenitatea este un castig sau o pierdere in functie de bataile inimii. Arunc o privire prin camera. Carti de marina, Cd-uri, mici insemnari casnice si o viata. Aici statea el - pe canapea. Se uita la filme si din cand in cand iesea pe afara.
       Cumparam un buchet de garoafe rosii si miscarea din piata ma face si mai bezmetic. Parcurg secunda cu secunda orele de viata pe care prietenul B le avusese cu mine si acum fara suflare, fara miscare, fara viitor sta intr-o cutie lacuita la etajul 7 al unui bloc infect. Cate sperante si cate planuri. Iubiri si vise care inceteaza sa mai fie de actualitate care se opresc brusc in acea secunda si cu ele totul.
       Ma uit pe camerele de supraveghere de la Scena. Vad fiecare miscare pe care el a facut-o ieri. S-a ridicat, i-a strans mana lui tata apoi m-a batut pe mine pe spate. S-a intors dupa paharaul pe care il uitase. A facut schimb de locuri cu mine, a aratat cu degetul la spectacol si a ras cand unul dintre actori s-a sters la gura oarecum obscen.
    O fatada. Jucase poker. In camera nearisita descopar un alt prieten mai trist si mai putin exuberant decat era ieri in la Scena. Obosit dupa anii petrecuti pe mare isi terminase contractul. A revenit in Bucurestiul prafuit si gol de aventura. Si-a aruncat bagajele intr-o camera, banii stransi de pe mare i-a depozitat la o banca straina si apoi s-a asezat pe canapeaua roasa din sufragerie si a inceput sa se uite la filme asa cum a facut toata viata. Nu a fost nicicand o poveste frumoasa si familia a fost grea si nedreapta uneori. Un capitan de cursa lunga fara jurnal de bord personal. La inceput a crezut ca se poate. Ca si el va face o figura frumoasa in viata. Ca va gasi  poate fara compas directia spre fericire. Insa, ca mai noi toti, s-a resemnat. La un moment dat a fost prea tarziu. Dupa ce trecusera etapele acelea frumoase cu liceul si facultatea nimic nu a mai schimbat cursul monoton si singuratic al vietii.
   Lumea vorbeste in jurul sicriului despre cat de bun a fost si cat era de glumet. Perdeaua se umfla de la curent si mai curata din aer mirosul de formol.
    Luam loc pe scaune. Piesa vesela reincepe de data asta jucata fara actrita AB. Mai vreau sa o revad. Sa vad cum ma simt azi, fara el, fara glumele lui si fara berea rece de dupa. Rad si piesa pare jucata bine. Ciudat dar nu ii simt lipsa. Aud, in schimb in creier vocea lui. Dupa aplauze raman pe scaunul regizoral si tot astept finalul. Este clar ca piesa asta nu are pic de logica.
    Armatorul grec incheie contractul cu prietenul B. De data asta a semnat pe 10 ani. Va ajunge in Marea Chinei si apoi in America de Sud. Ii zic: " Data viitoare dau eu o bere". El se uita la mine si zice"Sa dea Mosu o bere ca are pensie mare". Mosu este Tata.Le fac o poza pana la urmatoarea revedere si ma bucur sa vad doi prieteni buni.

Adio prietene - Florin!

Necuvinte

Teatrul de pe Lipscani sau sala Rapsodia pare atat de uitat in timp. Dupa ce treci de cateva schele care sunt fixate pentru a reconstrui un centru vechi, dupa ce te feresti de 2 caini vagabonzi scapati de legea hulita si recent adoptata ajungi in foaierul teatrului de pe lipscani sau sala Rapsodia. Intrarea pare fastuoasa dar holul este imbibat de miros de tutun si din cand in cand un aer rece "te trage".
Intram. Sala miroase a mucegai si catifeaua de pe scaune este rupta. Scena este goala. Asteptam. Spectacolul incepe.
Incet-incet intram in atmosfera lui si parca in mintea si sufletul nostru are loc o schimbare. Necuvintele incep sa graieasca. Izul statut al salii prinde arome de romantism si fetele scarbite de ploaia de afara incep sa se destinda. Multi dintre spectatori se lasa cu greu furati de umor neputand parca sa fuga de saptamanile lungi si grele ale unui cotidian mizer. Si totusi - comedia invinge!
Se danseaza step, se asculta muzica buna si spectatorii sunt invitati sa ia parte la show. Multa munca pentru cei patru actori si de fiecare data aceeasi dedicatie. Am impresia ca sunt la o premiera.
Metaforele si mesajele ascunse te provoaca. Chiar daca nu toata lumea le acceseaza cei mai multi zambesc atotstiutori din coltul gurii. Da. Este pentru toti.Pentru cei care nu au timp sa iubeasca si sa admire un camp verde si trei raze de soare. Pentru gesturile scoase in graba si neintelese nici chiar de noi insine.
Un spectacol poate mult prea rafinat pentru o audienta venita "sa se rada".
Ce se schimba dupa ce vezi necuvintele? Cred ca se schimba pentru un timp felul de a-ti vedea aproapele. sa fim mai atenti cu cei din jur si cu aceasta resursa atat de scumpa care este timpul.

Felicitarile mele de spectator pentru Adrian Nour, Ana Pepine Toni Dumitrescu (multumesc pentru invitatie)
si Vadim Rusu.Va doresc sa aveti cat mai multe necuvinte pentru multele care sunt de spus. 

Mai jos linkul catre site:http://www.companiadanpuric.ro/piesa/necuvinte

Nirvana si Micii Ponei

Nirvana

Ieri am ascultat cu prieteneul meu din copilarie Nirvana. Dupa atatia ani am reintrat in acea stare de fericire si tinerete pe care Nirvana ne-o dadea aproape in fiecare week-end. Am rememorat drumurile noastre cu CFR-ul si cantecele pe care le fredonam in trenul spre Valenii de Munte.
Intelegeam foarte putin versurile dar de fiecare data ele aveau acelasi efect de imbarbatare si relaxare.
Stand la masa in bucatarie am inteles ca timpul a trecut si a adus in prim plan alte prioritati.
Mai jos un articol scris de mine in Tineretul Liber acum ceva vreme despre ceea ce simteam atunci.
Nirvana Rocks!

Acum dupa aproape 20 de ani (nu pot sa cred ca au trecut atatia ani - incredibil )cred si simt la fel ca atunci.

Anumiti indivizi cu siguranta au o doza ridicata de anormalitate. Cred ca ma numar printre ei. Nivelul meu de maturitate a ramas la cantecele agatate in personalul de Ploiesti Vest cu schimbare spre Valeni. 

Prietenul meu schimba tigarile intre ele in speranta ca se va lasa de fumat. Poate in intensitatea iluziei ne asemanam. Si eu cred ca inca mai sunt rocker. Cand ma asez pe scaunul de la frizer parca as comanda sa fiu tuns la piele - dar am o jena. Cu siguranta aici este problema. Cat de repede scapam de jena, cat de greu ne este sa reintram in naturalul nostru - acela care se apropie cat mai mult de adolescenta si copilarie.

Prietenul meu imi va spune cu siguranta ca sunt nebun. Ce legatura au toate astea cu Nirvana?

Azi am petrecut 3 ore cu fetita mea la birou. Eu am scanat crampeie din ziare pentru a le posta pe blog. Am recitit articolele scrise in Tineretul Liber prin 1995. Ea a desenat - a colorat. Si, defapt nu a colorat ci mi-a colorat. Toate plansele mi le-a dat mie cadou. Azi 8 martie 2014 am avut prima mea discutie serioasa cu fetita mea de 4 ani. Mi-a spus ca tine mult la prietenia noastra si ca sunt un om bun. Iarasi am fost putin stingherit de trecerea timpului.

 Sabloanele de colorat cu micii ponei pe care fetita le-a colorat in liniste mi-au dat o oarecare speranta de vindecare. Fiecare pata de culoare adaugata la sablonul alb negru ma face mai optimist si realizez ca poate asa cum clepsidra este cinica si violenta cu nisipul pe care il scurge la fel si agresivitatea culorilor care invadeaza plansa poate insemna defapt un pas inainte si speranta ca vom ajunge in starea de Nirvana.

Aici capodoperele orelor de calitate petrecute azi:

Politika

Stiti ca doar nu fac politica dar ca orice om am dreptul la o opinie.
 In afara ca rup televizorul in fiecare seara uitandu-ma la talk show-uri si mananc sute de tone de seminte in asteptarea emisiunilor de rating maxim, vorbesc cu toata lumea din aceeasi parte sau cum i se zice esicher politic totusi inca nu am prins spilul.
Imi obosesc ploapele si retina saraca de ea cere stop. Creierul este praf si cand zic praf este praf de tot.
 In sfarsit se ia o decizie si se face un guvern de uniune nationala. Toti suntem relaxati si usurati ca lucrurile se vor indrepta in directia  corecta. Nici nu ne mai gandim ca in Ucraina intra rusii sau ca in Afganistan stau sa cada pustile pe saracii rebeli care nici nu au cu ce se incalta.Astea sunt probleme minore care nu ne afecteaza catusi de putin. Avem ministri buni si tara noastra are crestere economica rezonabila pe fondul unui an agricol bun. Aburii de marihuana ma linistesc si parca astia de la tv nici nu mai au ce comenta. E bine in tara. Dar acum problema....vin de la serviciu ma spal, mananc, gadil copilul si apoi unde este talk show-ul. NIMIC.
Cu un gest nervos imi rod unghiile. Ce sa fac? poate ar fi cazul sa mai citesc o carte - nu am mai citit demult. Neh - prea plictistor. Poate totusi a demisionat cineva. Nimeni. Ies afara si ma plimb cam 30 de minute. Ma uit la luna, rup o frunza, calc intr-un rahat. Mirosul lui imi trezeste cumva simtul de supravietuire si parca am o premonitie. Alerg spre casa, imi arunc tenesii cat colo si dau drumul pe canalul 3. BREAKING NEWS - Coalitia s-a rupt. Nu mai este guvern de uniune. Suna telefonul - Nu raspund. Bate cineva la usa - nu ma ridic. Esteeeeee am ce sa vad. este spectacol.

Trist!!! Toti se hranesc din asta. Este painea noastra cea de toate zilele, este modul nostru de a ne implini si de a rotunji orele. Ne punem tinte in viata care nu se pot atinge si ne bucuram cand suntem dezamagiti. Un fel de masochism modern. Pe sticla apar tot felul de oameni care ne dau lectii si ne indica directiile. Pacat ca sunt doar 4 puncte cardinale. Buimaci cautam o iesire si ca niste pisici alcoolice mergem pe acoperisul vechi si subred al unei tari pe care nici noi nu o mai cunoastem. Nu l-am intalnit niciodata pe vecinul meu si nu l-am salutat. Nu ma intereseaza. Sunt "busy"" sa fiu ocupat cu ceva mediocru in fiecare zi din viata mea - sa ma uit la politica. Ce altceva as putea face in tara asta? Sa merg la teatru? Nici Cehov nu putea anticipa si scrie mai bine scenariile de zi cu zi. Si nu este fictiune.

Amercicanii se intalnesc cu Rusii si Germanii. Stau la o cafea si pe o harta google maps dau din cand in cand cu degetul pe touch screen. Cateva miliarde de sarantoci pe care trebuie sa ii strunesti. Asta este o misiune grea. Femeia de fier adoarme in Mercedes in drum spre capitala tarii noastre.

Scriu politica si ma uit la cateva ziare de azi. S-a rupt coalitia. S-a destramat ce mare zarva. De fapt nu a fost nicand nimic si nu va fi. It is just an illusion cum zic stapanii lumii.

Bogdan Voiculescu
 unu martie douamiipaisprezece

1996 - Pe treptele liceului

De ce nu mai pot sa scriu poeziile romantice de altadata,de ce seara totusi te mai visez?

  Coborand pe strada larga a Teleajenului am vazut luna si mi-a fost urat.Simteam ca inca odata tineretea m-a inselat luandumi-te de langa mine.Imi agitam nervos servieta intre maini.Casa ta este atat de aproape de mine.Insa nu ea conteaza ci privirea ta.M-a alungat glasul tau de diva si ma-am trezit aruncat in strada precum ultimul indragostit tarziu.

   Stateam pe treptele liceului,te asteptam.Tu nu veneai,oftam,si tu oftai.Macar aici eram de acord.Mi-am lipit pieptul de marmura rece a treptelor si ti-am simtit trupul cald si inima-ti plapanda cautandu-ma.Nu stiu cum,nu stiu unde,dar deodata luat la goana de caii timpului,absorbit de Hades,m-am repezit pana infern sa te caut.Am intrat in sala inimilor frante.Aruncate,rupte,imprastiate,ele zaceau aproape fara viata,supravietuind poate numai cu iluzia fericirii de-apoi.Mi-am cautat "el cuore" era si ea acolo intr-un colt.Cu fata rosie,cu multa rabdare,cu frica sa nu fiu prins,mi-am cusut inima usor,incetul cu incetul.Langa mine se afla incaperea suspinelor.

    Gata terminasem,inima era ca noua,bratul ma durea.Am aprins un chibrit incercand sa gasesc iesirea,totul era in zadar.Ca la un semn,usile imense de granit s-au ferecat.Zgomotul sumbru a invadat sala.Era ziua judecatii.     Cine ma mai putea scapa?

     Am auzit pasi.Tresarind te-am zarit pe tine,singura mea speranta.Coborasei special pentru mine,din raiul tau atat de comfortabil.Venisei sa ma iei.In loc sa te salvez eu...

     Dar zborul nostru pe deasupra infernului fu scurt.Mainile tale de ceata fina,m-au scapat.Pamantul a revenit.

     Mi-am notat cu grija in agenda ziua.Tu nu ai venit.

   

Proza din 1996 - "C"

   Astazi este pentru prima data cand imi dau seama ca trebuie sa renunt.Imi tremura mainile si creierul zvacneste precum un turbopropulsor.Un singur telefon si de doua ori "nu":mi-au fost suficiente pentru a distruge tot ceea ce mai aveam.

Speranta-s-a destramat si ea la fel ca praful de pusca.Lumea imi invadeaza simturile si ma simt cotropit in intimitatea mea.Nu mai pot nici sa respir.Inainte inima imi descatusa pieptul.Acum zace precum o fecioara dezvirginata.

    Cu o zi inainte cineva imi citise in palma.Credeam ca mintise in ceea ce ma priveste.Acum realizez ca spusese un adevar valabil:nu voi fi iubit.Nu am cum sa fiu iubit.Sunt un sclav al egoismului meu.Praful sa se aleaga de ceea ce am crezut.Imi vine sa plang.

     Sunt murdar pe maini de noroi.Nu ma voi spala.Poate astfel imi sterg destinul.Am o carte de retete in biblioteca.E necesar    sa gasesc acolo ceva pentru dureri de inima.Dar,nu,singura doctorie,unica din univers, a expirat acum cateva secunde.Tu erai acea.Am hotarat ca eu sa fac primul pas.Voi incerca sa nu te mai visez noaptea.Vreau sa-mi supun inconstientul.As accepta acum sa traiesc trei sute de ani doar sa te vad batrana,chiar cu riscul de a ma plictisi.As dori sa-mi vad sufletul si inima razbunate pentru superficialitatea cu care m-ai tratat.Esti un inger cazut in dizgratie.Ba nu,esti doar o femeie.

                  II

Te-am cunoscut nu demult.Acum un an.Timpul trece asa de repede.Ti-am scris o felicitare de la mare.Era neagra.Pe spate scria insa "Te iubesc".Ajuns in Bucuresti dupa soarele torid si dupa baile de sare,gandindu-ma numai la tine,am suferit din nou o deziluzie.Ea erai tu.Mi-ai spus ca nu intelegi cuvantul iubire.Buzele mele il rosteau pentru intaia oara.A fost o mica tragedie.Si atunci ca si acum cautam un antidot.Eram insa mult prea naiv.Am mers mai departe,citisem prea multe povesti ca sa renunt.Furam trandafiri impreuna cu A.Ii jumuleam de tepi,ii puneam in glastra,ii pastram pentru tine,a doua zi.Poate daca le lasam tepii florile ti-ar fi dat mai multa satisfactie,intepandu-te si facandu-te sa plangi.Mi-ai fi inteles mai bine cugetul.

Asta cautam in tine,un sfetnic,imi cautam intimitatea care ajunsese prea mare sa o mai pot pastra.Vedeam in tine dungile rosii si albe al colacului de salvare.

  Ce am mai facut pe urma,domnisoara C? Nimic important.Am meditat si mi te-am inchipuit.Te-am modelat,te-am infrumusetat,ti-am pus lauri.Te-am facut campioana.Dormeam cu ochii deschisi,visam visul care o data fusese realitate.Te strangeam in brate si dansam cu tine.Nu se auzea muzica.Nici nu-si avea rostul.Muzica clocotea in noi.Era fiorul tineretii si sensibilitatea iubirii.Toti ne vedem amorul in cea mai pura oglinda venetiana.Dar cum ramane cu imbratisarea? Atunci cand incercam sa iubim ,de multe ori, oglinda perfecta se sparge.Si crunta realitate ne invadeaza.

   Nu ti-am dezavuat niciodata vorbele.Si ce taioase erau ele uneori.Poate nu-ti dadeai seama.Pe urma a venit toamna.Banalul preludiu al iernii.Ce repede trece timpul.Zilele ma ineaca.Sunt pline tristete sau dragoste?Defapt au fost.Sentimentalul din mine a devenit sterp.

    Te-am asteptat de atatea ori.Nu-mi dadeai voie sa intru.Era interzis.Florile ce le cumparam,le dadeam dupa zeci de minute de asteptari vreunei trecatoare care-mi distragea atentia.Impropriu spus atentia.Eram intr-o stare de beatitudine nociva.Odata am vrut sa te intreb daca stii cate interpretari pot avea cuvintele tale.Unele ejectau speranta altele inhibau pana si un Fat-Frumos contemporan.Interpretate simplu,ele nu aveau rost.

     Te-am atins in treacat cand mergeam odata la teatru.A fost suficient sa destepte in mine patima iubirii erotice.Precum Gertrude,eliminai in orice gest senzualitatea suprema.Oricum o imbinai cu sfiiciunea unei maici.Erai o specialitate rara.Aveam norocul sa merg cu tine pe strada.Oare cat intelegeai din asta?

      Ma intreb daca ai inteles ceva din mine.Sunt om.Este omenesc a iubi.Era divin insa sa fiu indragostit de tine.Cel mai greu pas a fost sa ma privesc in oglinda.Parul lung,fata ovala si roasa de chin,ochii ce abia mai sopotesc in orbite.Coltul obrazului murdar de marmelada.Camasa jegoasa la guler.Incerc sa fiu un razvratit.Vreau sa am un cuvant de spus.Vreau sa fiu cineva.Cine nu vrea la varsta adolescentei?Imi spal mainile.Apa rece abureste oglinda si incet-incet imi vad intestinele,trec de anatomie si intru in poezie.Ca la televizor imi privesc sufletul.Seamana cu un film de Hitchcok.O pasare imi rupe incet si imi castreaza dragostea.Tu esti aceea.Dar imi place durerea pe care mi-o provoci.

        Tu ce stii despre oglinzi si pasari? Oglinda o folosesti doar sa-ti alinti parul cu pieptanul.Pasarea un ideal de zbor.Vei zbura si tu candva.Sunt acum sigur ca nu inspre mine.Aici bate curentul.Tie iti trebuie ceva dulce,tropical.

      M-am bucurat de prima ninsoare singur.Invatai pentru olimpiada.Zapada imi scartaia sub bocanci.Fulgii se luminau pe lampadare.Iti spionam casa.Cosul nu mai scotea fum. Romanticul era sters de radiera.Yuli,cainele tau, latra bezmetic.Cine se putea apropia de casa ta?M-am fugarit acasa.Am inceput sa citesc.Fiecare eroina erai tu.Eroul negativ eram eu.

E barbatesc a plange?

       Anestezia unei plimbari prin parc cu tine a venit.Cand sunt singur sau cu prietenii fabulez mai ceva ca Homer.Cu tine saliva se cristalizeaza si se fortifica in pietre.Nu pot sa ingan macar un sunet.Sunt infantil si izbucnesc in crize de ras.Tu nu schitezi un zambet.Incerci o maturitate amara.

Ma simt un prost si te urmez mai departe.O briza de vant iti rascoleste parfumul de zambile.In toiul iernii simt chemarea primaverii.Mi-era frig.Acum simt ca nadusec precum in luna lui cuptor.Vreau sa-ti prind mana.Prea tarziu.Se strecurase deja in buzunar.Iti era frig.

        Te conduc acasa.Vreau sa te prind in brate.Timiditatea, grea precum o macara, ma impiedica s-o fac.Frica sa rup un ideal ma ingrozeste.

Refuzul ar fi un paradox.

                          II       

Fumez cu A o tigara.Fumul din bar ne intra in gat.Vinul fiert, atat de bun altadata, e acru.A. imi spune ca a terminat cu

Magda.Se misca repede baiatul.Un Don Juan al Bucurestiului.De ce nu? Chipes e,sociabil e,spune bancuri si ne face pe toti sa radem.Un om care a depasit pragul timiditatii.Dragostea si iubirea unei femei fac parte din meniul zilei.Ma intreaba cand mai merg pe la el sa jucam un sah.Nu pot sa ma concentrez. Coerenta mea de altadata se transforma in betie de cuvinte.Ce diferenta intre Magda si C! Contrasteaza amandoua.Nu ar putea deveni prietene.

Tarfulita de Magda isi rujeaza buzele strident si atunci cand vorbeste te impresoara cu miros de tutun prost.Dintele din fata este negru.O rokerita cu geaca de piele si plosca de vodca in buzunar.Vorbeste invectiv si scuipa in pahar cand rade.Daca C ar vedea cu cine umblu m-ar socoti un parazit.Parfumul ei de zambile si rochiile ei matasoase nu ar fi demne de mine.Asa gandeam atunci.Incercam sa fiu modern fara a fi vulgar,sociabil fara a fi plictisitor.

  Lautarii de la"Muncii"ne canta in ureche.Muzica ma face sa dansez.Dansul ma face sa fiu eu insumi.Acum un an, dansul era a doua mea natura.

Ne canta Zorba grecul.Hora este aproape satanica.Ne prindem cu toti.Ne unim,ne dezunim.Acordeonul sufla.Vioara duhneste a rachiu.Lui Ripea i se rupe arcusul.Ne asezam jos si injuram de mama focului.O clipa am uitat de C.M-am simtit liber.M-am jucat ca pe vremuri.Traiam incorsetat.Mi-am permis sa evadez.Faptul ca C imi iesise din memorie m-a tachinat vreme indelungata.Cum putusem sa fac asa ceva.O tradasem.In hora mea atinsesem si alte fete.Ma sarutasem cu ele dupa hora si le promisesem ca le voi invata dansul.

   A imi mai ofera o tigara.Singura alinare este nicotina.Acum stiu ca cei ce se drogheaza sunt oameni nefericiti.Sufera din pricina unui refuz sau poate o nebunie momentana.

    Restaurantul un templu al tristetii.A imi apare acum ca preot tinand in mana halba de bere.Imi sopteste la ureche:

    -Batrane,nu te mai necaji.Nu stii cum sunt femeile? Azi te joaca pe un deget, maine te strang in palma.Le-am dibuit eu.Stiu totul despre ele.Vrei un dictionar de termeni muieresti?Uite-ma!

     Vorbele lui mi s-au implantat in creier,imi sfredeleau nervurile dureros ca impactul dintre carbuni incinsi si apa.Ce stia el despre iubirea platonica,despre gustul unui vis,despre setea de contopire intr-un singur Eu,spiritual? A se preta numai la cuceriri facile si de moment.Nu avea viziunea viitorului.Poate era mai bine sa fi fost si eu la fel.Sa nu reactionez impulsiv la orice spasm cardiac.Totusi m-a intrigat interventia lui.

      Ridicandu-ma de la masa,am iesit in strada.Culoarea alba a primaverii se distingea in negura.Am pornit-o pe jos,lasandu-ma asaltat de claxoanele masinilor atat de grijulii uneori pentru viata mea.Am ales drumul mai lung,doar pentru a mai putea vedea inca odata casa lui C. Yuli dormea probabil.As fi putu sa intru in curte fara grija si sa ma uit pe geam.Langa patul de la fereastra as fi vazut-o.Poate un sarut ar fi putut intrerupe un inexorabil proces de asteptare.Un sarut ar fi putut fi totul.Am preferat insa sa ma retrag acasa in patul meu si sa ma gandesc toata noaptea la ea.

Inconjurat de vin si apa minerala,m-am afundat in betie,si am uitat de tot.

                       III   

-In statia de tramvai era  lume multa.Zambilele se ofilisera.Mergeam drept inainte spre luna lui iulie.Purtam maneci scurte si priveam ciresile de dupa urechile domnisoarelor.Complet abatut si captivat de ziarul meu preferat nu am observat-o imediat pe Magda.Arata ca de obicei.O paleta plina de culoare in care de abia se mai distingea nasucul cu pistrui si gurita cu buze palide si subtiri.Astepta pe cineva.

Probabil pe A.Nu am vrut sa intru in vorba cu ea.Vraja curiozitatii era mult prea mare.Troleibuzele se succedau greoi.Mult asteptatul 84 sosise,insa nu m-am urcat in el.Spiritul detectivist se strecurase in mine.Vroiam sa stiu...Gandul imi fu intrerupt de aparitia lui C.Se sarutara ca doua vechi prietene.C nici nu m-a vazut.S-au indreptat spre centru.Nu le-am mai urmarit.Numai compania Magdei ma inspaimanta.Steagul idealului meu incepea sa fluture decadent.Inelul de rezistenta ceda.Suspiciunea dadea din coate incercand sa-si faca loc.

  M-am intalnit cu Laurentiu.Un cocalar bine imbracat si plin de bani,un "peste".Mi-a propus sa mergem la curve.Nu avea altceva de facut si banii trebuie sa ruleze.I-am raspuns ca ma mai gandesc.

Muscatura lupului nu poate fi mai dureroasa.Sa joci carti cu un trisor este mai sanatos decat sa te indragostesti de o enigmatica timida.

                      IV

Nu mai fusesem la tarfe.Nu stiam cum se procedeaza si aveam o jena cumplita.Insirate ca in istorie la un targ de sclavi,maicile trupului te imbiau care mai de care mai dezgustator.Nu stiam ce sa aleg.M-am dus sa vars.Mi-era sila sa ma folosesc de asa ceva. Instrumente pentru placerea carnala.In nici un caz sterile,pline de boli si zanganindu-si banutii rotunzi de pe sfarcuri.

Laurentiu mi-a spus ca daca mai astept un pic vine marfa de calitate.O imprumutase putin Sofitelului.Erau in criza si...

Dubita rosie a oprit.Din ea au coborat missele bordelului.Pe undeva,prin spate,statea C.Ea muncise cel mai mult,mi-a spus Laurentiu.Nu stiam ce sa fac.Ce sa fac cu o timida care iti spune ca nu iese din casa de frica parintilor,cu o pretinsa domnisoara ce-si ascunde imbujorarea dupa perdelele murdare de rahat ale bordelului.Intelegeam acum comportamentul lui C.Ce rost mai avea sa-si probeze forta feminina si atractia ei de matroana pe unul ca mine? Un timid prost care rasplateste sarutul cu un trandafir furat.Sa sar s-o sarut si sa-i spun ca nu voi mai fi timid?S-o iau la bataie,sa plang cum mai plansesem pentru ea.Sa rad isteric?

    Am inceput sa plang.Pestii isi bateau joc de mine si radeau.

Cine mai este sentimental astazi e un prost.

In camera rosie de bordel stau acum cu C.Ii intind batista.Perfidia ei ma roade precum lepra pana la oase.O palmuiesc si ii arat animalic dintii.Ii spun ca este o proasta ii spun sa nu mai verse lacrimi.M-am mintit ca un dobitoc pentru un lupanar turcesc.Scuip.

   Facem dragoste?ma intreaba.

      Trantesc usa.O deschid din nou.O inchid usor.Cu ce e ea de vina?Ea vrea sa faca dragoste.Eu nu o las.Ea nu mai are dreptul sa faca dragoste pentru ca ea ucide amorul.C a fost calaul sufletului meu.Acum e randul meu!

       Yuli,cainele a murit.Eu sunt in sanatoriu turbatilor.Il citesc pe Eminescu de la cap la coada si-l inteleg.      

            B. Voiculescu           17 MARTIE 1996

Lacrimi pentru vremea mea...

Lacrimi pentru vremea mea... 

  Departe pe insula pesterii lui Euthanasius m-am regasit si nu numai pe mine ci si sperantele mele.

  Oceanul albastru isi vaita apele intre cele doua maluri infinite.M-am grabit sa privesc prin ochean insula ce se apropia de mine.Era insula pe care o doream.Departe intre cei doi poli fermecati ai unui alt univers,aruncata precum o limba desertica insula visului meu salasuieste singura,nepopulata.

  Aici nu exista blocuri infecte,piete pline de tigani gata sa te fure.Colegii ipocriti dispar cu desavarsire.

  Fara a fi o imagine paradisiaca insula este intr-adevar inconjurata de stanci gata in orice moment sa te apere de vicisitudinile vremii si necazurile unei societati fetide.

  Mizeria urbana a disparut.Dragostea vulgara s-a ridicat.Cortinele au fost desfiintate.Povestile cu zmei si Cosanzene recitite.Am devenit din nou copil.Si asta ma face fericit.

  In sfarsit am ajuns si aici.Eu sunt stapanul si eu o voi modela asa cum voi vrea eu.Intai de toate voi aduce verdeata si aerul curat al muntilor nepatati de poluare.Apoi incetul cu incetul imi voi cladi o casa de piatra cu acoperis de cetina.Inauntru voi aseza doua lumanari si-mi voi imagina cea mai frumoasa masa romantica.Voi incerca in urmatoarea faza sa scap de infantilitatea si sictirul romanesc,ma voi exila incetul cu incetul incercand sa ma auto purific.Va fi foarte greu.Dar voi avea aici si prieteni.Imi voi aduce toti prietenii buni si ii voi aseza la masa.Nu vom avea nevoie de bani si nu vor exista certuri.

  Poate in cele din urma voi programa curcubeul sa rasara din doua in doua ore numai asa sa ne dam seama ca viata este colorata.

  Mai tarziu cand noaptea senina de vara va cobora dinspre est,dinspre Dumnezeu,caci de acolo se va ridica dimineata raza de lumina dadatoare de bucurie,vom face dragoste,fiecare cu fiinta iubita.Vom da viata unor oameni la fel de buni ca noi si pe care ii vom creste in spirit spartan,ocrotindu-i de continentele infecte.

  Copii nostrii vor face scoala vietii.Ocheanul incepuse sa se abureasca asa ca insula mea fantasmagorica incepuse si ea sa se dilueze printre stancile de corali.

  Mi-am luat mainile de la ochi.Ce am vazut?Am vazut realitatea,un mic cosmar.Ti-am atins buzele si m-am ferit de sarutul tau vulgar in acelasi timp.Am aprins lanterna.

Pe birou era o foaie de hartie.Pe foaia de hartie era speranta intr-o viitoare insula imaginara.In rest tristete.

Bogdan Voiculescu           2 ianuarie 1996

P.S.Sublata amicitia,quae potest esse vitae iucunditas?

    Daca a fost inlaturata prietenia,ce farmec mai poate avea viata?

La 60 de grade

Masina mica a lui Cristi luase la un moment dat o curba destul de brusca. Atunci m-am trezit din somn fiindca atipisem.

- Pe unde suntem?

- Aproape am ajuns la Drobeta Turnu Severin.

- Asa de repede?

- Pai ce stii tu... daca ai dormit tot drumul.

Ma asteptasem ca tot traseul sa tina mult dar a fost scurt. Inca un pic si ajungem la Baile Herculane.

Ultima oara cand am vizitat locurile acestea a fost de demult. Atunci eram cu ea. Dupa ce facusem autostopul la Baia de Arama am luat un autobuz vechi si ruginit pana la Orsova si de acolo am ajuns aici pentru ca asa ne propusesem. Eram indragostiti si ne simteam bine. Fugisem din tabara. Am cautat un loc de cazare. Era primavara si leandrul ne bucura privirile. Cat de mult ne dorisem sa ajungem aici. Atunci nu observasem paragina din jurul statiunii, poate nici nu arata chiar asa. Ne tineam de mana si cautam o cazare. In cele din urma cineva ne-a spus sa urcam cateva trepte din centru. Si am ajuns acolo in camaruta aceea de manastire.

Tot orasul miroase a sulf. Este un sulf atat de bun pentru oase. Mie unul sulful mi-a facut bine la suflet. Stau sub statuia lui Hercule si imi aduc aminte de rasul si privirea ei. Nu l-am mai intalnit de atunci.Incerc sa imi amintesc unde era locul in care am dormit dar nu il gasesc.O las balta.

Cristi fumeaza o tigara. Ascult raul si ma uit atent la aburii fierbinti care ies din maruntaiele pamantului.

- Hai sa facem o baie. Sa mergem la sapte izvoare. 

S-a lasat noaptea.O luam agale prin statiune intr-o asa zisa plimbare caci mai mult eram incordati si vedem cum cladirile se croseteaza cand una veche de acum 100 de ani cand una socialista relativ noua dar parasita. Cativa pensionari ies din fostele bai de ochi. Sunt imbracati saracacios si vin des aici. Au speranta ca apa miraculoasa ii va lecui. Cel mai mult ma sperie cainii. Nu stii de unde pot sa apara.Casele se incalzesc cu lemne asa ca ele stau stivuite ordonat in fata lor.

- Aici a fost grajdul regal, imi zice el.

Nu ma intereseaza, imi soptesc numai mie. Acum trebuie sa ma concentrez la drum. O idee destul de nastrusnica sa facem baie noaptea dar trebuie sa recunosc interesanta si poate inedita.

Ajungem. Scot lanterna. Pe treptele de ciment este destul de mult noroi. Ne schimbam si suntem acum in slipi. Intram in apa. Este fierbinte.Asteptam clipa asta.

Incet apa iti cuprinde tot corpul. Caldura intra in schelet. Ii inventez un prospect de farmacie- apa este buna pentru oase, minte si viata. Am incredere ca apa ma va vindeca. Poate asta este botezul meu dupa atata timp. Nu ar fi rau ca din cand in cand sa ne rebotezam. Sa traim un nou inceput, sa stergem tot ca si cum ar fi fost o fraza gresita si sa scriem de la inceput.

Ce as fi putut scrie atunci  in camaruta din centrul lui Herculane? Am crezut ca suntem doar doi indragostiti si nimic mai mult.Palma ei imi acoperea palma mea in acele forme simple pe care jocurile dragostei le nasc uneori si pe care ulterior le consideri atat de copilaroase.Era a mea. Puteam sa fug cu ea atunci si sa trecem la sarbi sau poate in Istanbul sau la Odesa. Eram epuizati dupa excursia lunga pe valea Cernei. Cerul fusese senin mai tot timpul si soarele ne arsese un pic.

Gradele cresc in corp. Incepem sa transpiram iar afara se raceste constant.Stam in cada din natura si tragem in piept aerul curat cu multi ioni negativi pe metru cub.Este  cam tare pentru noi.Trebuie sa ai antrenament.
Zgomotul raului mai rupe noaptea si ne tine treji.

Grota cu aburi. Acolo ajungi cu greu si ziua. Noaptea pare o aventura imposibila.Imi dorisem sa urc acel drum, sa ajung sus in grota si sa fac o rugaciune pe ascuns. Sa nu ma recunoasca nimeni. Poate acum ar fi fost un moment ideal. Am o lanterna si dupa baia asta fierbinte simt ca zbor. Dupa o ora de mers abrubt ajung acolo sus. Nu este ceea ce ma asteptam sa fie. Cateva lumanari sunt aprinse pentru un sfant oarecare si in aminitirea unui erou. Altadata eram rezistent si nu gafaiam asa de rau. Ma asez intr-un colt sa imi trag sufletul si beau o gura de apa din petul la jumatate.

Prietena mea ma saruta. Este dimineata si vom lua barca din Orsova spre grota Veterani. Se intrevede o zi frumoasa. Roua de pe iarba ma face sa iau un instantaneu cu aparatul de fotografiat. Barca fuge pe Dunare. Este calm si frumos.O alta zi de vacanta cu ea. Cristi imi spune ca sunt insensibil dar cand ma gandesc la aventura noastra de elevi chiar si azi simt ceva in mine. Simt ca inca mai traiesc. Acolo a fost primul meu moment de dragoste adevarata. Am simtit ca iubesc si ca tot ceea ce unii scriitori iscutiti astern pe hartie despre iubire poate fi adevarat. Eram chiar eu actorul principal.

Mana imi tremura si pielea ridata de pe ea miroase urat. Unii caini cand isi simt sfarsitul se duc cat mai departe, intr-un colt si sufera. Ii admir. Incepe ploaia. Cu siguranta Cristi este ingrijorat. Dar imi este teama sa ma intorc.

Am debarcat. Suntem in grota Veterani. O veche fortareata cu doua conuri de lumina si cateva pasaje secrete. Ne juram sa fim impreuna mereu. Ascultam ghidul si privim cu incredere razele luminoase care se propaga inauntru. Un spectacol rar.

Aud pasi prin ploaie. Cineva urca spre pestera. Este Cristi.
- Haide! Ti-a ajuns.


Masina ne duce la pensiune. Sunt la tratament. Un  tratament lung si care ma pregateste de final. Cristi este tanar, conduce abil si are o prietena draguta. Uneori joc carti cu ea si alteori ii citesc din jurnalul meu secret.

Barca se duce catre sarbi. Vedem turnurile de control de la granita. Nu ma descurc cu vaslele si luam o directie gresita apoi reusesc sa indrept ambarcatiunea. Valurile sunt linistite. Ma uit pe busola si trebuie sa iau 60 de grade. Ne apropiem de tarm. Locul de intalnire. Am reusit.Ea pleaca si eu ma intorc la Orsova.
Planul fusese indeplinit.

- Ti-am adus o cafea.
- Multumesc.

Si, ca de obicei de Paste si Craciun primesc cate un e-mail de la ea. Nu il deschid. Nu o fac niciodata.Pastrez in minte doar frumusetea ochilor ei si sarutul cald si moale.
Aroma cafelei si arsura sulfului imi fac bine. Oare unde am stat noi in vara aceea in centrul lui Herculane?

Desene

După foarte multa zăpada vine un moment cînd soarele isi face loc. După frig razele soarelui sunt ca o binecuvîntare pentru fiecare molecula.
In stația tramvaiului 46 o femeie intre doua vîrste, un tînăr si o mama cu un copil așteaptă. Din cand in cand își scutura picioarele si fac anchilozante mișcări de gimnastica pentru a se dezmorți. In spatele lor un magazin de jucării ținut deschis pana tîrziu mai abureste atmosfera. Orasul tace. Este o ora fără activitate.
- Intrati doamna cu copilul în magazin sa se încălzească - o îndeamnă vînzătorul pe mămica.
- Da, este o idee buna. Nici nu stiu dacă mai trece tramvaiul pe aici.
- Trece, trece dar mai greu - ii da speranțe vînzătorul.

Vînzătorul este un evreu. Poate unul dintre foarte putinii evrei care au mai rămas prin Bucuresti. Cu siguranta stie sa abordeze clienții si știe sa vîndă. Căldura din magazin si jucăriile readuc la viata ochii înfrigurați ai copilei de 4 anisori. Fetita este imbracata cu un cojocel si are o caciulita roz care imita cumva urechile de iepure. Mănușile cu un singur deget sunt pline de zapada. Intr-o mana tine un turture care se topeste foarte usor lasand pe jos in magazin stropi. Fetita este cuminte. Nu cere nimic. Ea priveste jucariile asezate frumos.
Mama arunca din cand in cand o privire pe geam incercand sa zareasca printre aburi tramvaiul.

Cat de rar este sa intalnesti astfel de oameni darguti - se gandeste mama. Orasul asta a devenit fioros. Peste tot sunt crime iar televizorul este plin de stiri rele.Obosita fetita se aseaza in spatele tejghelei. Acolo pe rafturi sunt multe lumini care impreuna alcatuiesc o stea, apoi un tunel si apoi o figura de animal.

- Cand vine vara mama? Vreau sa desenez cu creta, sa mergem in parc si sa hranim pasarile.
Nici un raspuns.Intrebarea ei s-a pierdut in tacerea magazinului. Evreul iesise din magazin. Era singura.

In spatele unei draperii se gasea  trapa veche din lemn de brad cu vopsea scorojita pe care vanzatorul o ridica in fiecare dimineata ca sa isi inventarieze marfa. Acolo erau sute de papusi, animale din cauciuc, trabucuri cubaneze, margele, autocolante, fulare, caciuli colorate, creioane si carti. de cand isi dorea sa le aiba pe toate. Oare le putea avea pe toate acum? sa fie numai ale ei? sa aiba mai multe decat toti.

A reusit sa se strecoare si atunci cand a avut prima papusa in mana a simtit ca este in culmea fericirii. A doua jucarie a indesat-o intr-o punga. Cum ar putea sa le duca pe toate?

Le-a scos in strada. S-a dus la Tanarul din statie sa ii arate ce are ea. baiatul nu parea deloc impresionat si nici nu a vrut sa se oboseasca prea mult ca sa observe ca fetita este singura. Apoi a luat-o pe trotuar incet spre casa cu jucariile in brate. Fiind atat de multe si grele din cand in cand mai scapa cate o bila sau un siret. Dar avea multe jucarii.

Poate a fost singurul moment din viata  in care a fost atat de fericita.

Iarna pe Ulita

Natalia in Parcul Ioanid

O poza facuta zilele trecute in Parcul Ioanid. A fost tare fericita sa poata iesi in zapada. Mi-am adus aminte de bucuria venirii iernii si de bataile cu zapada din spatele blocului. Fiecare copilarie are farmecul ei. Nu era nimeni in parc. Natalia isi trage sania si este gata sa invete poezia iarna pe ulita.

A-nceput de ieri sa cada
Cite-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Si pe riu e numai fum,
Vintu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.

Sint copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipind,
Si se-nping si sar razind;
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand.

Gura fac ca roata morii:
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cind norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaiereste pusi:
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scincesc si plang gramada
Pe la usi.

Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui:
Largi de-un cot sint pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.

Haina-i maturind pamantul
Si-o taraste-abea-abea;
Cinci ca el incap in ea;
Sa mai bata, soro, vintul
Dac-o vrea!

El e sol, precum se vede,
Ma-sa ia trimis in sat,
Vezi, de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat:

Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decit el.

Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc - sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa glota
De copii!

El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-nrecut.

Uita-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!"

Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!

Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei,
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.

S-otereste rau batrana
Pentru micul Barba-Cot.
-"Ati inebunit de tot-
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!"

Cica vrei sa stringi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.

Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si se tin de dansa scai.
Plina-i stramta ulicioara
De alai.

Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.

Baba si-a uitat invatul;
Bate, -njura, da din mani;
-"Dracilor, sunteti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul,
Ca la cani!"

Si cu batul se-nvirteste
Ca sa-si faca-n jur ocol:
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.

Ba se rascolesc si canii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati barbatii
Din bordei.

-"Ce-i pe drum atata gura?"
-"Nu-i nimic. Copii srengari."
-"Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari" 

O fuga

    Geamul mare plin de zapada este deschis si aeriseste o camera destul de dezordonata. Pe pereti cateva tablouri de familie si mazgalituri. O camera rece si distanta. O camera pe care o privesti odata si apoi iti doresti sa nu mai existe nicand. Se vede doar un bec care lumineaza cu greu de pe strada. Vis-a-vis este o alta casa care adaposteste o colonie de porumbei. Foarte rar se aud cauciucurile masinilor care sparg zapada. Departe zgomot de sine de tramvai.
      El sta pe coltul saltelei si are privirea fixata. Se gandeste, reflecteaza. A avut o zi grea. A luat o decizie importanta. Si acum incet-incet se ridica deodata cortina. Apoi cade iarasi nehotarata. Cand incepe defapt piesa de teatru? De multe ori cand ma uit la televizor in filme ma simt curajos si gata de actiune. Dar azi, ziua de azi este mai speciala. Este o zi in care lui ii este frica, ii este teama pana si de zborul porumbeilor pe care ii hraneste in fiecare vara.
       A sosit. Ea sta sub tocul usii si ii face semn din ochi ca trebuie sa coboare.Pentru ultima oara. Incet, pe treptele de melc. Fiecare isi ridica bagajul. Inchid usa. Un taxi ii asteapta de ceva vreme in strada. Se urca amandoi.
     Masina merge pe un drum lung, cu multe curbe. Apoi asfaltul se pierde si soseaua se transforma in drum de tara. Cand si cand se mai vad luminile din casele  saracacioase ale unei suburbii. Masina se opreste. Coboara. Miros de fum de lemn. Cainii iritati latra prosteste fara sa stie ca defapt nu este nimic neobisnuit. Ei au ajuns.
    Este frig si vantul s-a pornit sa sufle tare, foarte tare. Au spus ca va fi un cod - rosu sau galben. Nu au gresit.
     Au trebuit sa plece. Toate conturile inchise.Au trebuit sa vanda nu mai aveau nimic. Dupa ce boala grea le-a rapus copilul azi erau pustiiti, goi si saraci.
    Aici ascunsi de ochii lumii, de rusine si deznadejde sperau ca vor putea sa se vindece.
    Cateva lemne pe foc, un pat vechi si multa liniste. Prea multa liniste. Erau obisnuiti cu zgomot, cu provocari si cu mult deranj, un deranj atat de placut facut de copil de care le este un dor nespus. Au descarcat rucsacul si au pus pe foc un ibric. Mirosul de ceai cu esenta de scortisoara mai spala din saracia din jur.El se uita la ea si ea incearca sa fuga din privire. Oricum nu exista nimic. Nimic de care sa se agate.
Incet se stinge si ultimul carbune si se lasa intunericul in camera de demisol. Ei nu au mai vorbit de foarte mult timp. Poate chiar de atunci. Ce sa isi mai zica?
     O mana calda pe obrazul lui nebarbierit si transpirat.Il mangaie. Incet si cu dragoste adevarata. Ochii verzi, firesti, de copil il alinta. Calca pe un cub cu talpa apoi se impiedica de o minge si o papusa. Lumina patrunde iarasi in sufletul lui. O ia in brate si apoi o pune pe umeri. O arunca in sus si rade, rade iarasi. Mereu acelasi vis si aceeasi senzatie.
     Ea doarme. Este istovita. Plecase in viata cu alte dorinte si alte vise si iata ca a ajuns unde nici nu se gandea. Intr-o situtie fara de iesire, in saracie si tristete. Ce putea fi mai rau?
     Pe ochiul de geam se vede fata unei femei in varsta care da haotic din maini si ii cheama afara. In curte o haita de caini ii intampina. Ii latra si ii iau la fuga. Acum fug. Unde? Un camp negru cu pamant rece si zapada.
El o tine de mana si incearca sa o ajute. Cainii sunt in spatele lor. Alearga. Alearga.
    Se vede departe o valcea. Obositi ajung la ea si se opresc. Sunt singuri. Pentru prima oara se privesc in ochi si isi zambesc. Au reusit oare sa scape? Cainii nu se mai aud. Miroase a brad si sangele in ei este cald.
Nu mai au nimic si parca azi au totul din nou.
    Copila lor se uita si ea la ei si ii aplauda fericita. Le prepara o mancare din margele si cateva snururi pe post de macaroane. Sunt refugiati cu totii in padure.
    Vom spune povesti noi. A fost odata ca niciodata.....Fetita adoarme. Este ca altadata. Pace, calm si dragoste.
   Obrazul lui este zgariat si sangereaza. Mainile ei sunt inghetate si are o fractura la picior. Un echipaj SMURD ii ridica rapid de la locul accidentului. Sunt dusi la spital.
- Ma auziti? Sunt medicul Alexandru Popescu. Aveti rude?
- Nu stiu, nu am pe nimeni.
- Doamna cine este? Nu poate vorbi.
- Ea este sotia mea.
- Trebuie sa va operam imediat.
- Unde este fetita?
- Care fetita. In masina erau doar doua persoane - dumneavoastra si sotia.

Atunci el a tras din  nou cortina.

   

De unde

      Este adevarat. De ce nu pot sa emigrez. Merg pe strada Teleajen si la fiecare pas simt o clipa de bucurie sau de tristete, un moment in care am fost indragostit sau un moment in care am urat pe cineva sau chiar si emotia examenului de BAC, jocurile pe calculator si intrecerile cu schiurile trase de masini. Plecand de aici imi construiesc acest microcosmos al meu. Ma simt protejat si sigur pe mine, pot sa ma regenerez si sa merg mai departe si pot sa uit.
       Cat de greu este sa uiti. Imi dau cu pumnii in cap la fel cum un tenismen profesionist rateaza o minge de meci printr-o eroare de concentrare. Vad cotloanele din strada Teleajen si ma gandesc ca aceasta strada, ca acest cartier merita mai multa atentie. Sa fiu iarasi vagabond si sa trag iarasi chiulul de la ora cea mai importanta care este ora de fericire.
        Dupa atata timp cred ca nu am iubit niciodata si nici un pic. Cred ca doar am fost iluzionat de propria mea poveste, de povestea din poveste.
        Stateam cu ea si priveam balta din Parcul Circului cu ratele aristocratice. Pe bancuta din lemn, nou vopsita cu manere din fonta. Cum sa incep? Ce sa ii spun?
       - Imi este tare greu dar tot ce a fost intre noi se pare ca a fost mai putin solid decat ne asteptam.
       - Si imi spui asta acum? Dupa atata timp?
       - Este greu, crede-ma este foarte greu.
       - Ce o sa facem? Cum voi trece prin asta - spuse ea
       - Nu stiu. Dar se pare ca in viata asta cautam ca prostii fericirea ca nu sunt mari sanse sa o gasim i-am zis.

Ce ne-a facut sa ajungem aici. Eram oameni rezonabili si ne iubeam la un moment dat. Pe parcurs ne-a scazut puterea si ne-am obisnuit sa fim comozi, sa ne complacem in lucruri si in fapte de rutina, sa uitam sa traim si sa uitam sa iubim. Si iarasi ne uitam la lac si lacul nu ne mai zice nimic. Este doar o trecere rapida a zilelor si a noptilor, a anotimpurilor iar mai apoi constatam "Iar a mai trecut un an"
Cumparaturi, job, curatenie si o vacanta scurta pe litoral si au trecut 20 de ani. O viata!
Prietenii din copilarie obositi si cu burta mare nu mai au nici ei chef...Se inghesuie de Paste, Craciun si Revelion in masini, trag gratare si apoi se reintorc la chinul vietii.

Strada mea este parfumata primvara de tei. Am plantat si eu unul. Sper sa se prinda. As vrea sa vad peste inca 20 de ani un copac inalt, dadator de viata si parfum. L-am plantat cu tataie, un om interesant despre care va voi povesti cu alta ocazie, fost boxeur si care a jucat in trupa cu butoaie. Acum este vecinul meu si ma ajuta de foarte multe ori. Bineinteles tot in cartier, in cartierul vechi al Bucurestilor, pe langa locul unde Eminescu a murit si unde strazile au nume cosmice cum ar fi strada Timpului sau strada Austrului.

- Trebuie sa iti recunosti vina, esti vinovat. Chiar nu vezi unde este problema. Daca ai fi fost si tu mai altfel, mai maleabil, sa fii mai aproape, mai atent, mai iubitor, mai altfel.
- Complicat. Eu sunt eu. Cand ne-am cunoscut tot eu eram. de ce acum sa fiu altfel.
- Fii mai matur, este timpul sa te maturizezi - imi spuse ea pe un ton de pedagog, ton care nu ma deranjeaza dar ma irita.
Eu am incercat mereu sa opresc aceasta maturizare, aceasta trecere de la hanorac la costum. Nu am nevoie de recunoastere sociala, imi displac profund persoanele sigure pe ele si care au un aer de inteligenta stearsa.
Iubesc oamenii care sunt un pic nebuni, dau culoare vietii si ma fac pe mine sa ma simt fericit. Unul dintre ei s-a chinuit sa se maturizeze si a devenit incet-incet plictisitor.

3,6.45 70 pasii pana ajung acasa. Deschid usa, ma trantesc in pat si beau o limonada rece.Ascult Alice in Tara Minunilor si vocea lui Septilici ma duce departe prin anii 80. Ce bucurie sa te ascunzi sub masa si nimeni sa nu te vada. Sa stai pitit asteptand ca cineva sa te descopere. Sa te vada asa cum esti, curat, nevinovat vesel si cu pofta de viata.
De unde atatea probleme si de ce atatea griji cand ele nu exista? Viata este o mare bucurie si fiecare secunda pe care o traim este unica la fel cum si vocea lui Alice imprimata pe vinil este speciala pentru mine chiar si acum.

Ratele Aristocratice din parc au inghetat. Nuferii albi sunt ofiliti si plini de zapada iar gardul din fier a ruginit.

Bogdan Voiculescu
29.01.2014