Este ultima secunda din meci. Scorul este egal. Avem sapte metri. Ratam. Meciul se duce in prelungiri. in acel moment foarte multi romani au fost dezamagiti. Daca ne infrang danezele Romania va avea parte de o prestatie slaba la acest campionat. Dar daca vom castiga vom deveni personajul central.
Este pauza si cateva reclame la ciocolata si biscuiti, la Craciunul care tocmai se apropie imi distrag atentia de la meci. Sunt transpirat. Am trait fiecare secunda si fetele noastre au jucat formidabil. Imi cer scuze. Am spus ale noastre. Scuze pentru limbajul de lemn. Nu. Fetele acestea nu sunt ale noastre ele sunt ale lor. Muncesc, isi tocesc genunchii pe parchet si au luxatii cu sutele poate chiar cu miile. Pleaca de la 14 ani de acasa ca sa se antreneze, sa isi urmeze talentul sperand in sansa. Investesc singure in echipament, in deplasari si poate plang atunci cand sansa nu le surade.
Este un mare pariu. Daca la 20 de ani ai un accident poti pierde totul fiindca nu mai exista cale de intoarcere. Mare curaj...
De la etajul 7 al blocului se pot zari pe geam usile de la sala de antrenament din Ghencea. O sala ordinara si pe care ea o frecventeaza in fiecare zi. Un vestiar simplu, cu bancute din fier si fara dulapuri. Se schimba, isi pune bandajele si incepe iar. Azi vor arunca la poarta. Au un antrenor nou si nu se stie ce se va intampla pe viitor. Clubul nu mai are finantare. Oare vor ramane pe drumuri? Ea isi pregatise si un fel de back-up. Invatase din greu la biologie si ar putea eventual sa incerce la farmacie. Sunt multi pe loc si parca nu are nici un chef. Zgomotul ritmic al mingii batute ii sterge rapid aceste ganduri. Are pofta de joc. Si, oricum, dupa ce transpiri 2 ore la antrenament vrei sa te odihnesti si poate atunci sa se gandeasca la viitor.
Este un mare pariu. Daca la 20 de ani ai un accident poti pierde totul fiindca nu mai exista cale de intoarcere. Mare curaj...
De la etajul 7 al blocului se pot zari pe geam usile de la sala de antrenament din Ghencea. O sala ordinara si pe care ea o frecventeaza in fiecare zi. Un vestiar simplu, cu bancute din fier si fara dulapuri. Se schimba, isi pune bandajele si incepe iar. Azi vor arunca la poarta. Au un antrenor nou si nu se stie ce se va intampla pe viitor. Clubul nu mai are finantare. Oare vor ramane pe drumuri? Ea isi pregatise si un fel de back-up. Invatase din greu la biologie si ar putea eventual sa incerce la farmacie. Sunt multi pe loc si parca nu are nici un chef. Zgomotul ritmic al mingii batute ii sterge rapid aceste ganduri. Are pofta de joc. Si, oricum, dupa ce transpiri 2 ore la antrenament vrei sa te odihnesti si poate atunci sa se gandeasca la viitor.
Mai sunt 2 minute si meciul cu danzele va continua cu prelungirile. Se joaca chiar in Danemarca asa ca nimeni nu iti este prieten. In public sunt si cativa romani. Poate prieteni de-ai jucatoarelor, poate oameni veniti la munca. Sunt aici ca sa le vada pe jucatoarele de handbal din Romania. Sa incerce sa simta ca apartin la ceva, ca nu sunt straini. Vor sa iubeasca un vis. Acum ea bea un energizant. Va intra pe teren si va trebui sa invinga. Fetele bat palmele, strang pumnii si striga:
- Pentru cine luptam noi?
- Pentru noi.
Asa este. Ele lupta pentru ele. Pentru ca vor fi recunoscute si sansa lor se va implini in cele din urma. Vor iesi din anonimat si nu vor regreta cum o fac multe dintre sportivele de acasa. Cele zece minute ramase pana la fluierul de final sunt hotaratoare. Un duel dat intre o echipa daneza care va fi aplaudata chiar daca va fi infranta si o echipa a lor pentru totul sau nimic.
La meciurile din grupa citise pe internet stiri din sport. Era groaznic. Toti vorbeau numai de rau prestatia. Aerul rece din Copenhaga si poate chiar si micuta sirena o mai linistisera. Rasfoise pe post de pansament cateva pagini dintr-o carte buna si adormise fara sa se spele pe dinti. Chiar daca avea o zi libera sa pregateasca sferturile nu ii ardea de nimic. Somnul regenereaza si iti da o noua stare de spirit.
- Pentru cine luptam noi?
- Pentru noi.
Asa este. Ele lupta pentru ele. Pentru ca vor fi recunoscute si sansa lor se va implini in cele din urma. Vor iesi din anonimat si nu vor regreta cum o fac multe dintre sportivele de acasa. Cele zece minute ramase pana la fluierul de final sunt hotaratoare. Un duel dat intre o echipa daneza care va fi aplaudata chiar daca va fi infranta si o echipa a lor pentru totul sau nimic.
La meciurile din grupa citise pe internet stiri din sport. Era groaznic. Toti vorbeau numai de rau prestatia. Aerul rece din Copenhaga si poate chiar si micuta sirena o mai linistisera. Rasfoise pe post de pansament cateva pagini dintr-o carte buna si adormise fara sa se spele pe dinti. Chiar daca avea o zi libera sa pregateasca sferturile nu ii ardea de nimic. Somnul regenereaza si iti da o noua stare de spirit.
- Gata fetelor. Intram. le spune antrenorul. o milifractiune de secunda. Simti cum sangele incet si pe urma foarte tare pleaca din block-starturi. Ea nu mai aude nimic decat in minte are cateva scheme. O Ioana D'Arc a handbalului. Are viziune, dorinta si da are si forta. Meciul incepe. Este un tic tac. Nu exista diferenta de scor mai mare de un punct. Un punct cat o viata. Parca nu mai este nimeni in sala. Minutele se scurg. Nu, aici nu a calcat semicercul. Se repliaza. Greseala de arbitraj. Nu isi bate capul cu asta. Vrea in semifinala. Are mingea. ii simte nervurile. Trage. Este gol in ultima secunda. Au invins. s-au calificat.
Se uita la tabela. Este adevarat. Arbitrul are mana ridicata in sus cum ca partidat este incheiata.
Totul s-a schimbat. Acum ele au reusit in viata. Au trecut proba si sunt campioane chiar daca nu au luat cupa.
- Bravo fetelor, le spune antrenorul. Sunteti fantastice.
Danezele sunt foarte triste si spectatorii parca au fugit din sala asa de repede au golit-o. Pe teren se mai vad ici-colo urmele de transpiratie care se vor evapora probabil rapid Este cald. Colegele sunt la vestiare. Sala asta seamana putin cu cea de acasa, din Ghencea.
isi strange parul in coada. Bea apa. Strange pumnul si zice:
- Hai in finala.
Se uita la tabela. Este adevarat. Arbitrul are mana ridicata in sus cum ca partidat este incheiata.
Totul s-a schimbat. Acum ele au reusit in viata. Au trecut proba si sunt campioane chiar daca nu au luat cupa.
- Bravo fetelor, le spune antrenorul. Sunteti fantastice.
Danezele sunt foarte triste si spectatorii parca au fugit din sala asa de repede au golit-o. Pe teren se mai vad ici-colo urmele de transpiratie care se vor evapora probabil rapid Este cald. Colegele sunt la vestiare. Sala asta seamana putin cu cea de acasa, din Ghencea.
isi strange parul in coada. Bea apa. Strange pumnul si zice:
- Hai in finala.
De zece minute incerc sa prind semnalul pe internet ca sa vad sfarsitul jocului. Cred ca din cauza ca sunt foarte multi telespectatori noi nu mai avem semnal. Aha. au invins. Super. Cred ca o sa dorm bine la noapte. In general vestile bune te fac sa te relaxezi. Imi place handbalul si uneori mai vei si meciuri de calitate. Bine ca nu au pierdut chiar ca ar fi fost o deceptie. Maine iarasi la munca si iarasi in tramvaiul 41.
EIC 18.12.2015
