Desene

După foarte multa zăpada vine un moment cînd soarele isi face loc. După frig razele soarelui sunt ca o binecuvîntare pentru fiecare molecula.
In stația tramvaiului 46 o femeie intre doua vîrste, un tînăr si o mama cu un copil așteaptă. Din cand in cand își scutura picioarele si fac anchilozante mișcări de gimnastica pentru a se dezmorți. In spatele lor un magazin de jucării ținut deschis pana tîrziu mai abureste atmosfera. Orasul tace. Este o ora fără activitate.
- Intrati doamna cu copilul în magazin sa se încălzească - o îndeamnă vînzătorul pe mămica.
- Da, este o idee buna. Nici nu stiu dacă mai trece tramvaiul pe aici.
- Trece, trece dar mai greu - ii da speranțe vînzătorul.

Vînzătorul este un evreu. Poate unul dintre foarte putinii evrei care au mai rămas prin Bucuresti. Cu siguranta stie sa abordeze clienții si știe sa vîndă. Căldura din magazin si jucăriile readuc la viata ochii înfrigurați ai copilei de 4 anisori. Fetita este imbracata cu un cojocel si are o caciulita roz care imita cumva urechile de iepure. Mănușile cu un singur deget sunt pline de zapada. Intr-o mana tine un turture care se topeste foarte usor lasand pe jos in magazin stropi. Fetita este cuminte. Nu cere nimic. Ea priveste jucariile asezate frumos.
Mama arunca din cand in cand o privire pe geam incercand sa zareasca printre aburi tramvaiul.

Cat de rar este sa intalnesti astfel de oameni darguti - se gandeste mama. Orasul asta a devenit fioros. Peste tot sunt crime iar televizorul este plin de stiri rele.Obosita fetita se aseaza in spatele tejghelei. Acolo pe rafturi sunt multe lumini care impreuna alcatuiesc o stea, apoi un tunel si apoi o figura de animal.

- Cand vine vara mama? Vreau sa desenez cu creta, sa mergem in parc si sa hranim pasarile.
Nici un raspuns.Intrebarea ei s-a pierdut in tacerea magazinului. Evreul iesise din magazin. Era singura.

In spatele unei draperii se gasea  trapa veche din lemn de brad cu vopsea scorojita pe care vanzatorul o ridica in fiecare dimineata ca sa isi inventarieze marfa. Acolo erau sute de papusi, animale din cauciuc, trabucuri cubaneze, margele, autocolante, fulare, caciuli colorate, creioane si carti. de cand isi dorea sa le aiba pe toate. Oare le putea avea pe toate acum? sa fie numai ale ei? sa aiba mai multe decat toti.

A reusit sa se strecoare si atunci cand a avut prima papusa in mana a simtit ca este in culmea fericirii. A doua jucarie a indesat-o intr-o punga. Cum ar putea sa le duca pe toate?

Le-a scos in strada. S-a dus la Tanarul din statie sa ii arate ce are ea. baiatul nu parea deloc impresionat si nici nu a vrut sa se oboseasca prea mult ca sa observe ca fetita este singura. Apoi a luat-o pe trotuar incet spre casa cu jucariile in brate. Fiind atat de multe si grele din cand in cand mai scapa cate o bila sau un siret. Dar avea multe jucarii.

Poate a fost singurul moment din viata  in care a fost atat de fericita.

Iarna pe Ulita

Natalia in Parcul Ioanid

O poza facuta zilele trecute in Parcul Ioanid. A fost tare fericita sa poata iesi in zapada. Mi-am adus aminte de bucuria venirii iernii si de bataile cu zapada din spatele blocului. Fiecare copilarie are farmecul ei. Nu era nimeni in parc. Natalia isi trage sania si este gata sa invete poezia iarna pe ulita.

A-nceput de ieri sa cada
Cite-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Si pe riu e numai fum,
Vintu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.

Sint copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipind,
Si se-nping si sar razind;
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand.

Gura fac ca roata morii:
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cind norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaiereste pusi:
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scincesc si plang gramada
Pe la usi.

Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui:
Largi de-un cot sint pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.

Haina-i maturind pamantul
Si-o taraste-abea-abea;
Cinci ca el incap in ea;
Sa mai bata, soro, vintul
Dac-o vrea!

El e sol, precum se vede,
Ma-sa ia trimis in sat,
Vezi, de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat:

Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decit el.

Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc - sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa glota
De copii!

El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-nrecut.

Uita-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!"

Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!

Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei,
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.

S-otereste rau batrana
Pentru micul Barba-Cot.
-"Ati inebunit de tot-
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!"

Cica vrei sa stringi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.

Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si se tin de dansa scai.
Plina-i stramta ulicioara
De alai.

Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.

Baba si-a uitat invatul;
Bate, -njura, da din mani;
-"Dracilor, sunteti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul,
Ca la cani!"

Si cu batul se-nvirteste
Ca sa-si faca-n jur ocol:
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.

Ba se rascolesc si canii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati barbatii
Din bordei.

-"Ce-i pe drum atata gura?"
-"Nu-i nimic. Copii srengari."
-"Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari" 

O fuga

    Geamul mare plin de zapada este deschis si aeriseste o camera destul de dezordonata. Pe pereti cateva tablouri de familie si mazgalituri. O camera rece si distanta. O camera pe care o privesti odata si apoi iti doresti sa nu mai existe nicand. Se vede doar un bec care lumineaza cu greu de pe strada. Vis-a-vis este o alta casa care adaposteste o colonie de porumbei. Foarte rar se aud cauciucurile masinilor care sparg zapada. Departe zgomot de sine de tramvai.
      El sta pe coltul saltelei si are privirea fixata. Se gandeste, reflecteaza. A avut o zi grea. A luat o decizie importanta. Si acum incet-incet se ridica deodata cortina. Apoi cade iarasi nehotarata. Cand incepe defapt piesa de teatru? De multe ori cand ma uit la televizor in filme ma simt curajos si gata de actiune. Dar azi, ziua de azi este mai speciala. Este o zi in care lui ii este frica, ii este teama pana si de zborul porumbeilor pe care ii hraneste in fiecare vara.
       A sosit. Ea sta sub tocul usii si ii face semn din ochi ca trebuie sa coboare.Pentru ultima oara. Incet, pe treptele de melc. Fiecare isi ridica bagajul. Inchid usa. Un taxi ii asteapta de ceva vreme in strada. Se urca amandoi.
     Masina merge pe un drum lung, cu multe curbe. Apoi asfaltul se pierde si soseaua se transforma in drum de tara. Cand si cand se mai vad luminile din casele  saracacioase ale unei suburbii. Masina se opreste. Coboara. Miros de fum de lemn. Cainii iritati latra prosteste fara sa stie ca defapt nu este nimic neobisnuit. Ei au ajuns.
    Este frig si vantul s-a pornit sa sufle tare, foarte tare. Au spus ca va fi un cod - rosu sau galben. Nu au gresit.
     Au trebuit sa plece. Toate conturile inchise.Au trebuit sa vanda nu mai aveau nimic. Dupa ce boala grea le-a rapus copilul azi erau pustiiti, goi si saraci.
    Aici ascunsi de ochii lumii, de rusine si deznadejde sperau ca vor putea sa se vindece.
    Cateva lemne pe foc, un pat vechi si multa liniste. Prea multa liniste. Erau obisnuiti cu zgomot, cu provocari si cu mult deranj, un deranj atat de placut facut de copil de care le este un dor nespus. Au descarcat rucsacul si au pus pe foc un ibric. Mirosul de ceai cu esenta de scortisoara mai spala din saracia din jur.El se uita la ea si ea incearca sa fuga din privire. Oricum nu exista nimic. Nimic de care sa se agate.
Incet se stinge si ultimul carbune si se lasa intunericul in camera de demisol. Ei nu au mai vorbit de foarte mult timp. Poate chiar de atunci. Ce sa isi mai zica?
     O mana calda pe obrazul lui nebarbierit si transpirat.Il mangaie. Incet si cu dragoste adevarata. Ochii verzi, firesti, de copil il alinta. Calca pe un cub cu talpa apoi se impiedica de o minge si o papusa. Lumina patrunde iarasi in sufletul lui. O ia in brate si apoi o pune pe umeri. O arunca in sus si rade, rade iarasi. Mereu acelasi vis si aceeasi senzatie.
     Ea doarme. Este istovita. Plecase in viata cu alte dorinte si alte vise si iata ca a ajuns unde nici nu se gandea. Intr-o situtie fara de iesire, in saracie si tristete. Ce putea fi mai rau?
     Pe ochiul de geam se vede fata unei femei in varsta care da haotic din maini si ii cheama afara. In curte o haita de caini ii intampina. Ii latra si ii iau la fuga. Acum fug. Unde? Un camp negru cu pamant rece si zapada.
El o tine de mana si incearca sa o ajute. Cainii sunt in spatele lor. Alearga. Alearga.
    Se vede departe o valcea. Obositi ajung la ea si se opresc. Sunt singuri. Pentru prima oara se privesc in ochi si isi zambesc. Au reusit oare sa scape? Cainii nu se mai aud. Miroase a brad si sangele in ei este cald.
Nu mai au nimic si parca azi au totul din nou.
    Copila lor se uita si ea la ei si ii aplauda fericita. Le prepara o mancare din margele si cateva snururi pe post de macaroane. Sunt refugiati cu totii in padure.
    Vom spune povesti noi. A fost odata ca niciodata.....Fetita adoarme. Este ca altadata. Pace, calm si dragoste.
   Obrazul lui este zgariat si sangereaza. Mainile ei sunt inghetate si are o fractura la picior. Un echipaj SMURD ii ridica rapid de la locul accidentului. Sunt dusi la spital.
- Ma auziti? Sunt medicul Alexandru Popescu. Aveti rude?
- Nu stiu, nu am pe nimeni.
- Doamna cine este? Nu poate vorbi.
- Ea este sotia mea.
- Trebuie sa va operam imediat.
- Unde este fetita?
- Care fetita. In masina erau doar doua persoane - dumneavoastra si sotia.

Atunci el a tras din  nou cortina.