De unde

      Este adevarat. De ce nu pot sa emigrez. Merg pe strada Teleajen si la fiecare pas simt o clipa de bucurie sau de tristete, un moment in care am fost indragostit sau un moment in care am urat pe cineva sau chiar si emotia examenului de BAC, jocurile pe calculator si intrecerile cu schiurile trase de masini. Plecand de aici imi construiesc acest microcosmos al meu. Ma simt protejat si sigur pe mine, pot sa ma regenerez si sa merg mai departe si pot sa uit.
       Cat de greu este sa uiti. Imi dau cu pumnii in cap la fel cum un tenismen profesionist rateaza o minge de meci printr-o eroare de concentrare. Vad cotloanele din strada Teleajen si ma gandesc ca aceasta strada, ca acest cartier merita mai multa atentie. Sa fiu iarasi vagabond si sa trag iarasi chiulul de la ora cea mai importanta care este ora de fericire.
        Dupa atata timp cred ca nu am iubit niciodata si nici un pic. Cred ca doar am fost iluzionat de propria mea poveste, de povestea din poveste.
        Stateam cu ea si priveam balta din Parcul Circului cu ratele aristocratice. Pe bancuta din lemn, nou vopsita cu manere din fonta. Cum sa incep? Ce sa ii spun?
       - Imi este tare greu dar tot ce a fost intre noi se pare ca a fost mai putin solid decat ne asteptam.
       - Si imi spui asta acum? Dupa atata timp?
       - Este greu, crede-ma este foarte greu.
       - Ce o sa facem? Cum voi trece prin asta - spuse ea
       - Nu stiu. Dar se pare ca in viata asta cautam ca prostii fericirea ca nu sunt mari sanse sa o gasim i-am zis.

Ce ne-a facut sa ajungem aici. Eram oameni rezonabili si ne iubeam la un moment dat. Pe parcurs ne-a scazut puterea si ne-am obisnuit sa fim comozi, sa ne complacem in lucruri si in fapte de rutina, sa uitam sa traim si sa uitam sa iubim. Si iarasi ne uitam la lac si lacul nu ne mai zice nimic. Este doar o trecere rapida a zilelor si a noptilor, a anotimpurilor iar mai apoi constatam "Iar a mai trecut un an"
Cumparaturi, job, curatenie si o vacanta scurta pe litoral si au trecut 20 de ani. O viata!
Prietenii din copilarie obositi si cu burta mare nu mai au nici ei chef...Se inghesuie de Paste, Craciun si Revelion in masini, trag gratare si apoi se reintorc la chinul vietii.

Strada mea este parfumata primvara de tei. Am plantat si eu unul. Sper sa se prinda. As vrea sa vad peste inca 20 de ani un copac inalt, dadator de viata si parfum. L-am plantat cu tataie, un om interesant despre care va voi povesti cu alta ocazie, fost boxeur si care a jucat in trupa cu butoaie. Acum este vecinul meu si ma ajuta de foarte multe ori. Bineinteles tot in cartier, in cartierul vechi al Bucurestilor, pe langa locul unde Eminescu a murit si unde strazile au nume cosmice cum ar fi strada Timpului sau strada Austrului.

- Trebuie sa iti recunosti vina, esti vinovat. Chiar nu vezi unde este problema. Daca ai fi fost si tu mai altfel, mai maleabil, sa fii mai aproape, mai atent, mai iubitor, mai altfel.
- Complicat. Eu sunt eu. Cand ne-am cunoscut tot eu eram. de ce acum sa fiu altfel.
- Fii mai matur, este timpul sa te maturizezi - imi spuse ea pe un ton de pedagog, ton care nu ma deranjeaza dar ma irita.
Eu am incercat mereu sa opresc aceasta maturizare, aceasta trecere de la hanorac la costum. Nu am nevoie de recunoastere sociala, imi displac profund persoanele sigure pe ele si care au un aer de inteligenta stearsa.
Iubesc oamenii care sunt un pic nebuni, dau culoare vietii si ma fac pe mine sa ma simt fericit. Unul dintre ei s-a chinuit sa se maturizeze si a devenit incet-incet plictisitor.

3,6.45 70 pasii pana ajung acasa. Deschid usa, ma trantesc in pat si beau o limonada rece.Ascult Alice in Tara Minunilor si vocea lui Septilici ma duce departe prin anii 80. Ce bucurie sa te ascunzi sub masa si nimeni sa nu te vada. Sa stai pitit asteptand ca cineva sa te descopere. Sa te vada asa cum esti, curat, nevinovat vesel si cu pofta de viata.
De unde atatea probleme si de ce atatea griji cand ele nu exista? Viata este o mare bucurie si fiecare secunda pe care o traim este unica la fel cum si vocea lui Alice imprimata pe vinil este speciala pentru mine chiar si acum.

Ratele Aristocratice din parc au inghetat. Nuferii albi sunt ofiliti si plini de zapada iar gardul din fier a ruginit.

Bogdan Voiculescu
29.01.2014