Ca un cos de gunoi uman in mine
intra precum intr-un fluviu toate invectivele si nelinistile ultimei mele
sotii. Privesc cu consternare si inexplicabil cum dejectiile verbale se revarsa
asupra-mi iar eu fara nici o emotie intorc spatele si plec.
Au trecut vremurile cand toate
astea ma faceau sa sufar ca un caine. Pielea sufletului meu este bine tabacita.
Chiar in sinea mea ma apuca rasul vazand aceeasi placa cum ruleaza la
nesfarsit. Cu siguranta M se racoreste bine improscand cu venin.
Este prima zi de primavera din
acest an. Dupa un final salbatic al iernii privesc pe geam ramasitele inca verzi
ale gazonului si sunt optimist. Soarele ma incalzeste cald ca o dona de prima
mana. Simt ca am un nou tel in viata si o noua motivatie. A cata oara ma
metmorfozez oare intr-o ghinda putreda?
Privesc pozele si imi selectez cu
grija amintirile fara a indrazni sa intru in buzunarele periculoase ale emotiilor
adolescentine. Trecand ca un simplu calator pe trotuarul ingust al vietii m-am
ciocnit involuntar de ea. Ne-am imprietenit si apoi i-am facut o invitatie care
a durat mai bine de 15 ani.
Arata bine atunci. Imi placea sa
me afisez cu ea ca si cum ar fi fost o haina noua. O varsta pe care nu as putea
sa o uit. O varsta in care cautam cu sete experiente noi. Cam ceea ce simt acum
poate dar de 10 ori mai potentat de aroma si frumusetea tineretii.Pe atunci
scriam doar din auzite despre durerile si greutatile iubirii neimplinite. Clar
lucrarile mele de proza scurta aratau oarecum artificial.Azi scriu din
experienta si sunt mai mult ca sigur ca nu exista Happy End.
Ne-am schimbat sau poate am fost
mereu asa dar azi am dat cartile pe fata. Am inceput sa jucam altceva un joc
urat al tolerantei si de-a prinselea. Nu conta cine gresea conta cina argumenta
mai tare si in final ne prabuseam fara energie.Un joc care ne facuse complici
si care dadea dependenta. Nu exista doctor iar farmaciile se feresc sa dea
sfaturi.
Azi am plecat. Am reluat drumul
unic al singuratatii in existenta.
Noaptea ma dor spasmatic muschii
ca si cum altcineva se cuibareste in mine sau altceva incearca sa ia locul a ceea
ce a fost. Este aerul pur de libertate. Ma bucur sa revad culorile uitate ale
vietii si ca un bebelus sa fac cunostinta cu natura inconjuratoare pe care o
uitasem.
Am evadat din lagarul emotiilor si
am ajuns in Rai. Un Rai care fusese aici dar pe care eu nu il puteam
constientiza sau atinge. Acel tarm la care naufragiatul spera si care nu mai
apare. Isi face iluzii si el nu apare. Dar la mine este real. Il simt il
traiesc.
Se zice ca ar fi o minciuna cum
ca sufletul ar exista. Conform stiintei suntem doar energie. Tind sa cred ca
exista un sambure de adevar cum ca acolo in noi ceva poate fi frant, rupt,
abuzat si jecmanit de catre un hot de viata. Dar tot acel ceva are o putere
enorma de regenerare.
Ma uit la cer intins pe iarba.
Sunt gol pe dinauntru si oarecum resetat pentru o noua etapa. Am salvat cele
mai frumoase amintiri pe hard si pot sa spun ca a fost chiar greu. Transferul a
durat mult. Fiecare emotie si sentiment, fiecare lacrima si deceptie a fost
copiat. Odata terminat apare un moment dureros de liniste. Imi tiuie
urechile si cu grija ma ridic. Plec. In urma mea se inchide poarta.
Maine este Luni. Maine nu trebuie
sa fac nimic.
31.03.2018 Bucuresti
