Cerehardistii

Cerehardistii (sau lost in Gradina Botanica)

                                            

      Cunoastem cu totii fraza spusa prin metrou, la colt de strada, in interesectii sau la scoala “ in ce lume traim?”. De fapt nu este o fraza este o mirare si parca la noi la romani ea se subintelege cumva ca fiind parte integranta a modului nostru de viata si de gandire.

Cu siguranta cu totii ne-am jucat cu ocheanul minune compus din zeci de ciobulete si ne-am minunat de culorile si de formele asimetrice. Ne-a facut placere fiindca eram copii. De multe ori am fost sensibilizat de cat de indiferenti sunt oamenii si cum la noi, in Romania, a fi impreuna este de multe ori echivalent cu fiecare isi vede de ale lui. Si poate acest lucru doare sau raneste mai putin atunci cand stii ca el se afla undeva dincolo de gardul tau. Confortul de a sta, de a privi gen Moromete si a nu interveni,ca a cuprins acest colt de Europa numit Romania. Daca in trecut mai gaseai indurare azi incepi direct cu o capitulare.

Multi oameni maturi care au copii se despart. De multe ori acel copil este traumatizat si sufera. Insa viata este ca o ciunga tragi de ea si mesteci in continuare si chiar daca unele lucruri nu mai au acelasi gust ca la inceput asta nu te opreste sa nu mesteci in continuare. 

Noi ca parinti ne continuam destinul si incercam sa vedem cat de repede putem da o alta culoare si incercam sa renuntam la nuantele de gri si negru. Avem insa responsabilitatea sa veghem ca acel copil sa aiba cat mai multe sanse reale de a se bucura demn, frumos si inteligent de viata.

Cand unul dintre veteranii de razboi s-a oprit in fata unei liste lungi care descria mijloacele de tortura – veteranul a spus ca pe lista, poate chiar in capul acestei liste el ar pune si “neputinta de a-ti ajuta propriul copil”.

Citind literele de pe sigla veche a scolii “SECRETARIAT” imi aduc aminte de veteranul de razboi, de Moromete si de fraza “in ce lume traim”.

Un copil minunat, inteligent, frumos si cu multe daruri pe care poate povestile cu zane nu le-au enumerat total sta prins intr-un no mens land in ghearele indolentei si mizeriei pe care societatea de azi le imprastie la orice pas. Este transferat la cerearea mamei si fara acordul tatalui dintr-o scoala normala unde copii vin in fiecare zi aranjati si cu temele mai mult sau mai putin facute, cu emotiile inerente ale unei noi zile de scoala, cu dorinta poate de a afla lucruri noi si de a se juca. Intr-o scoala in care dascalii inca mai sunt dascali, din aceasta scoala copilul este mutat intr-o asociatie asa numita scoala fara clase de studiu si fara profesori, intr-o asociatie neacreditata.

Acest transfer ilegal se poate face fiindca traim in Romania. Acolo unde personalul administrativ traieste cu pauze lungi si dese intre doua cafele si un buchet de flori adus pentru o adeverinta sau poate pentru un transfer ilegal.

Cum este posibil ca scola la care merge un elev roman, cetatean roman sa fie total dezinteresata de destinul educational al lui. Exista oare o limita? Ma gandesc la acea semnatura pusa de cineva pe foaia de transfer a elevei si la faptul ca acel om fara a face o minima verificare isi da acordul pentru startul unui abandon scolar mascat. O institutie in care noi toti ne punem sperante :SCOALA da cu sutul si arunca fara o verificare - cu toate ca a fost instiintata verbal ca unul dintre parinti nu este de acord arunca afara din sistem un copil care are nevoie de ajutor atat educational cat si emotional.

Stim cu totii ce se intampla in Norvegia sau in alte tari daca doar s-ar auzi o cat de mica tentativa de a face rau unui copil. La noi este perfect normal.

Cu totii gresim si cu siguranta ca nimeni nu este perfect. Poate ca si scoala era aglomerata si poate ca si eleva nu prezenta un interes special nefiind fata de vip sau fata vreunui mogul sau poate politician ferches ce-si sterge in fiecare seara fata de sticla canalelor de stiri aparand cu vehementa un stat de drept care nu exista fiindca el exista si fiindca el apara atitudinea secretariatelor, sectiilor de politie si a altor institutii care arareori se pot numi de interventie si nicidecum rapida.

Si povestea curge mai departe. Eleva ajunge astfel in urma unui transfer Ilegal si fara acordul ambilor parinti asa cum scrie la lege, o lege pe care SCOALA nu o cunoaste si nici nu face minimul efort sa o cunoasca in randul Cerehardienilor. Suna a star trek si este asa.

Este o asociatie in care orele sau clasele sau poate nimic se tin in curte pe banca, unde ca si in titlu exista o abordare holistica  - adica nu este necesar sa fii in clasa, unde limba romana nu exista printre joculetele de societate promovate de asociatie si unde doamna director sustine ca ei se supun legilor din Marea Britanie, aici in tara asta, in lumea asta in care traim si noi platim taxe si impozite. Este o asociatie in care litera de lege din Romania este putin importanta si unde nu exista o supervizare profesionista din punct de vedere didactic. Ei au punctele lor de vedere iar sistemul de stat este in viziunea lor un sistem prost, neperformant si plin de oameni obtuzi despre care ei spun ca nu ar avea ce sa caute acolo. De ce sa oblige copilul sa faca carte? Este un sistem in care copilul trebuie sa invete. In acceptiunea lor copilul si nu elevul  trebuie doar lasat sa absoarba experientele din mediul inconjurator, fara stress si intr-un mod ludic. Adica in traducere libera copilul nu are nevoie de bac, examene ci doar de “scoala vietii”.

Mereu am privit aceste lucruri cu amuzament si am fost de principiu ca fiecare isi educa copilul asa cum vrea dar eu…

Aici ma opresc sa respir. Am incercat sa inteleg ceea ce acesti cerehardieni isi doresc si nu am putut inghiti cantitatile mari de manipulare si de lipsa de organizare si constiinta legate de viitorul copiilor care intra in acest non-sistem.

Fata mea este acolo. Eu sunt aici si sunt incatusat intr-o mare de neputinta fiindca stiu ca a inceput un drum gresit din vointa unui parinte ranit si poate bolnav.

Nu credeam ca voi incepe sa cersesc dupa ajutor dar iata-ma ajuns in aceasta postura, scriind petitii si adrese si intampinari si cautand ca un vrajitor printre paginile codului civil scaparea.

In lumea aceasta bolnava si urata incerc sa imi scap copilul de mizerie si analfabetism si o voi face. Am totusi incredere ca poate acel poate pe care l-am invocate de atatea ori, ca poate voi gasi in aceasta batalie aliati si oameni buni cu care sa merg inainte si cu care sa ma unesc pentru ceva curat si adevarat.

Pentru mine a spune “in ce lume traim” este mult prea putin.

Dar pentru tine?