Dream sub clepsidra
Urc treptele blocului de pe
soseaua marelui mall. Deschid usa apartamentului si o vad stand lungita pe
canapeaua rosie din sufragerie. E tot acolo. Am crezut pe moment ca totul se
terminase. Se sfarsise. Mi-am scos adidasii plini de frunze umede si am pus
ceainicul pe foc. Mi-am tras un scaun langa fereastra si am privit lung blocul
invecinat. Rand pe rand luminile se sting si cu un voyeurism lipsit de speranta
vad cum vecinii isi saruta copii de culcare iar altii motaie in fata talk-showrilor
tarzii. Aburii de la ceaiul cu ghimbir se scurg lent prin sita si ca un drog
iute si aromat imi ajunge la creier. Ma uit la ea. Picioarele lungi, corpul
subtire si lucrat si mainile fine, delicate. As putea sa o deranjez si sa port
o discutie lunga, interminabila despre scopul vietii sau as putea doar sa
astept si sa savurez imaginea unei femei intr-un somn profund. Galagia soselei se
stinge incet. Zgomotul de sina al tramvaielor tarzii ma baga in coltul plin cu
amintiri din copilarie.
Podul ce traverseaza raul este
strajuit de o parte si de alta de copaci. Si nu sunt orice fel de copaci sunt
ciresi. Ciresul este copacul meu preferat. Imi place mult si nu pentru fructele
lui cat pentru florile minunate care il impodobesc. Pot insa sa iubesc la fel
de mult si un corcodus. Intr-o zi imi voi planta un corcodus dintr-un sambure
si il voi avea chiar in fata ferestrei mele. Un vis frumos. Acest pod coboara
lin peste un parau cu apa curata si biologic pura. Din boxele agitate in copaci
se aud inregistrarile unor pasari care nu mai exista azi. Cu 20 de ani in urma
radeam impreuna cu prietenul meu cum ca asa va arata viitorul. Azi mi se pare
normal. Urmez poteca betonata ce duce spre containerul automatizat de unde imi voi
ridica pensia.
Retrasi in spatele copacilor din
Cotroceni avem un moment de liniste si de investigare reciproca. Incerc sa fiu simpatic
dar nu imi iese. Toarta cestii de ceai se rupe si apa calaie mi se varsa pe
pantaloni. Ma trezesc cumva infuriat. Situatia e salvata de o fata ametita care
isi cere scuze si aduce in plus un castron cu biscuiti facuti in casa. Nimeni
din jur nu remarca acest slalom emotional intre mine, ceasca si femeia de langa
mine care la randul ei vrea sa iasa la rampa. E ora inchiderii. Se aduce nota.
Inainte de plecare ma duc la toaleta in stil vintage si contemplu in timp ce
folosesc pisoarul bubele de var de pe pereti. Probabil ca acum imi dau seama
cat sunt de bolnav. In timp ce ma spal pe maini ma uit la ceas si constat cu
stupoare ca e oprit fara baterie si nu stiu ora si poate nici locul unde ma
aflu.
O regasesc langa biblioteca. Este
aranjata, fardata si pune la loc o carte scrisa de un francez. Fac pariu ca
apucase cartea aia doar asa la impresie. Insa, nu imi pasa. Ne tinem de mana si
coboram scarile evazate candva folosite de conasi pentru a se urca mai rapid in
trasuri. As vrea sa spun ca stiam de pe atunci unde mergem si ce vom face in
continuare dar ar fi o simpla minciuna doar de dragul naratiunii.
Cu trei saptamani inainte sa ma
apuc sa scriu un mic pamflet admirasem iarba speciala din curticica. Imi
imaginam deja cum va arata toamna presarat acest gazon ieftin cu trei sau patru
frunze galbene din plopul de vis-à-vis. M-am inselat. Angajatii primariei au
intrat cu forta. Au turnat beton de jur imprejurul casei si mi-au mai lasat
doar un ghiveci cu muscate. Toate florile au murit si gazonul a fost ras. Am
vrut chiar sa ma iau la bataie cu cativa vecini care se holbau si se bucurau de
chestia asta. Ei stateau la bloc si nu puteau sa inghita faptul ca in fiecare
dimineata imi beam ceaiul si udam gazonul. Era momentul lor de glorie. Statul a
rechizitionat totul. Pana si acel moment simplu de pace si liniste.
Si ultimul paragraf. Locurile de
la teatru erau foarte indepartate de scena. Piesa era grea si in miercurea
aceea nu aveam chef de loc sa vad o piesa de teatru. Dar am stat. Am stat 3 ore
acolo doar ca sa miros acea nuanta discreta de parfum, sa tin de mana o femeie si
sa ma gandesc hoteste la cateva momente nepermise de fericire adevarata.
Nu imi plac blogurile
motivationale si nici sfaturile extreme in directia relatiilor de cuplu. Poate
am exagerat cu cartile de psihologie si tot ceea ce incepe cu psi.. Primvara
stiu doar atat ca prind puful copacilor si il bag sub tricou ca sa imi poarte
noroc.
Nisipul din clepsidra s-a scurs.
Ceaiul este gata. O seara minunata de toamna ma asteapta. E frig afara dar in
suflete e caldura. Asa ar spune reclama standard la ciocolata de Anul Nou.
Lingurita cu dulceata de cirese
amare imi aduce aminte de ea si mi-as fi dorit sa pot sa o trezesc.
15 nov 2018 Orzari
