La 60 de grade

Masina mica a lui Cristi luase la un moment dat o curba destul de brusca. Atunci m-am trezit din somn fiindca atipisem.

- Pe unde suntem?

- Aproape am ajuns la Drobeta Turnu Severin.

- Asa de repede?

- Pai ce stii tu... daca ai dormit tot drumul.

Ma asteptasem ca tot traseul sa tina mult dar a fost scurt. Inca un pic si ajungem la Baile Herculane.

Ultima oara cand am vizitat locurile acestea a fost de demult. Atunci eram cu ea. Dupa ce facusem autostopul la Baia de Arama am luat un autobuz vechi si ruginit pana la Orsova si de acolo am ajuns aici pentru ca asa ne propusesem. Eram indragostiti si ne simteam bine. Fugisem din tabara. Am cautat un loc de cazare. Era primavara si leandrul ne bucura privirile. Cat de mult ne dorisem sa ajungem aici. Atunci nu observasem paragina din jurul statiunii, poate nici nu arata chiar asa. Ne tineam de mana si cautam o cazare. In cele din urma cineva ne-a spus sa urcam cateva trepte din centru. Si am ajuns acolo in camaruta aceea de manastire.

Tot orasul miroase a sulf. Este un sulf atat de bun pentru oase. Mie unul sulful mi-a facut bine la suflet. Stau sub statuia lui Hercule si imi aduc aminte de rasul si privirea ei. Nu l-am mai intalnit de atunci.Incerc sa imi amintesc unde era locul in care am dormit dar nu il gasesc.O las balta.

Cristi fumeaza o tigara. Ascult raul si ma uit atent la aburii fierbinti care ies din maruntaiele pamantului.

- Hai sa facem o baie. Sa mergem la sapte izvoare. 

S-a lasat noaptea.O luam agale prin statiune intr-o asa zisa plimbare caci mai mult eram incordati si vedem cum cladirile se croseteaza cand una veche de acum 100 de ani cand una socialista relativ noua dar parasita. Cativa pensionari ies din fostele bai de ochi. Sunt imbracati saracacios si vin des aici. Au speranta ca apa miraculoasa ii va lecui. Cel mai mult ma sperie cainii. Nu stii de unde pot sa apara.Casele se incalzesc cu lemne asa ca ele stau stivuite ordonat in fata lor.

- Aici a fost grajdul regal, imi zice el.

Nu ma intereseaza, imi soptesc numai mie. Acum trebuie sa ma concentrez la drum. O idee destul de nastrusnica sa facem baie noaptea dar trebuie sa recunosc interesanta si poate inedita.

Ajungem. Scot lanterna. Pe treptele de ciment este destul de mult noroi. Ne schimbam si suntem acum in slipi. Intram in apa. Este fierbinte.Asteptam clipa asta.

Incet apa iti cuprinde tot corpul. Caldura intra in schelet. Ii inventez un prospect de farmacie- apa este buna pentru oase, minte si viata. Am incredere ca apa ma va vindeca. Poate asta este botezul meu dupa atata timp. Nu ar fi rau ca din cand in cand sa ne rebotezam. Sa traim un nou inceput, sa stergem tot ca si cum ar fi fost o fraza gresita si sa scriem de la inceput.

Ce as fi putut scrie atunci  in camaruta din centrul lui Herculane? Am crezut ca suntem doar doi indragostiti si nimic mai mult.Palma ei imi acoperea palma mea in acele forme simple pe care jocurile dragostei le nasc uneori si pe care ulterior le consideri atat de copilaroase.Era a mea. Puteam sa fug cu ea atunci si sa trecem la sarbi sau poate in Istanbul sau la Odesa. Eram epuizati dupa excursia lunga pe valea Cernei. Cerul fusese senin mai tot timpul si soarele ne arsese un pic.

Gradele cresc in corp. Incepem sa transpiram iar afara se raceste constant.Stam in cada din natura si tragem in piept aerul curat cu multi ioni negativi pe metru cub.Este  cam tare pentru noi.Trebuie sa ai antrenament.
Zgomotul raului mai rupe noaptea si ne tine treji.

Grota cu aburi. Acolo ajungi cu greu si ziua. Noaptea pare o aventura imposibila.Imi dorisem sa urc acel drum, sa ajung sus in grota si sa fac o rugaciune pe ascuns. Sa nu ma recunoasca nimeni. Poate acum ar fi fost un moment ideal. Am o lanterna si dupa baia asta fierbinte simt ca zbor. Dupa o ora de mers abrubt ajung acolo sus. Nu este ceea ce ma asteptam sa fie. Cateva lumanari sunt aprinse pentru un sfant oarecare si in aminitirea unui erou. Altadata eram rezistent si nu gafaiam asa de rau. Ma asez intr-un colt sa imi trag sufletul si beau o gura de apa din petul la jumatate.

Prietena mea ma saruta. Este dimineata si vom lua barca din Orsova spre grota Veterani. Se intrevede o zi frumoasa. Roua de pe iarba ma face sa iau un instantaneu cu aparatul de fotografiat. Barca fuge pe Dunare. Este calm si frumos.O alta zi de vacanta cu ea. Cristi imi spune ca sunt insensibil dar cand ma gandesc la aventura noastra de elevi chiar si azi simt ceva in mine. Simt ca inca mai traiesc. Acolo a fost primul meu moment de dragoste adevarata. Am simtit ca iubesc si ca tot ceea ce unii scriitori iscutiti astern pe hartie despre iubire poate fi adevarat. Eram chiar eu actorul principal.

Mana imi tremura si pielea ridata de pe ea miroase urat. Unii caini cand isi simt sfarsitul se duc cat mai departe, intr-un colt si sufera. Ii admir. Incepe ploaia. Cu siguranta Cristi este ingrijorat. Dar imi este teama sa ma intorc.

Am debarcat. Suntem in grota Veterani. O veche fortareata cu doua conuri de lumina si cateva pasaje secrete. Ne juram sa fim impreuna mereu. Ascultam ghidul si privim cu incredere razele luminoase care se propaga inauntru. Un spectacol rar.

Aud pasi prin ploaie. Cineva urca spre pestera. Este Cristi.
- Haide! Ti-a ajuns.


Masina ne duce la pensiune. Sunt la tratament. Un  tratament lung si care ma pregateste de final. Cristi este tanar, conduce abil si are o prietena draguta. Uneori joc carti cu ea si alteori ii citesc din jurnalul meu secret.

Barca se duce catre sarbi. Vedem turnurile de control de la granita. Nu ma descurc cu vaslele si luam o directie gresita apoi reusesc sa indrept ambarcatiunea. Valurile sunt linistite. Ma uit pe busola si trebuie sa iau 60 de grade. Ne apropiem de tarm. Locul de intalnire. Am reusit.Ea pleaca si eu ma intorc la Orsova.
Planul fusese indeplinit.

- Ti-am adus o cafea.
- Multumesc.

Si, ca de obicei de Paste si Craciun primesc cate un e-mail de la ea. Nu il deschid. Nu o fac niciodata.Pastrez in minte doar frumusetea ochilor ei si sarutul cald si moale.
Aroma cafelei si arsura sulfului imi fac bine. Oare unde am stat noi in vara aceea in centrul lui Herculane?