Cerehardistii (sau lost in Gradina Botanica)
Cunoastem cu totii fraza spusa prin
metrou, la colt de strada, in interesectii sau la scoala “ in ce lume traim?”.
De fapt nu este o fraza este o mirare si parca la noi la romani ea se subintelege
cumva ca fiind parte integranta a modului nostru de viata si de gandire.
Cu siguranta cu
totii ne-am jucat cu ocheanul minune compus din zeci de ciobulete si ne-am
minunat de culorile si de formele asimetrice. Ne-a facut placere fiindca eram copii.
De multe ori am fost sensibilizat de cat de indiferenti sunt oamenii si cum la
noi, in Romania, a fi impreuna este de multe ori echivalent cu fiecare isi vede
de ale lui. Si poate acest lucru doare sau raneste mai putin atunci cand stii
ca el se afla undeva dincolo de gardul tau. Confortul de a sta, de a privi gen
Moromete si a nu interveni,ca a cuprins acest colt de Europa numit Romania.
Daca in trecut mai gaseai indurare azi incepi direct cu o capitulare.
Multi oameni
maturi care au copii se despart. De multe ori acel copil este traumatizat si
sufera. Insa viata este ca o ciunga tragi de ea si mesteci in continuare si
chiar daca unele lucruri nu mai au acelasi gust ca la inceput asta nu te opreste
sa nu mesteci in continuare.
Noi ca parinti
ne continuam destinul si incercam sa vedem cat de repede putem da o alta
culoare si incercam sa renuntam la nuantele de gri si negru. Avem insa
responsabilitatea sa veghem ca acel copil sa aiba cat mai multe sanse reale de
a se bucura demn, frumos si inteligent de viata.
Cand unul dintre
veteranii de razboi s-a oprit in fata unei liste lungi care descria mijloacele
de tortura – veteranul a spus ca pe lista, poate chiar in capul acestei liste
el ar pune si “neputinta de a-ti ajuta propriul copil”.
Citind literele
de pe sigla veche a scolii “SECRETARIAT” imi aduc aminte de veteranul de
razboi, de Moromete si de fraza “in ce lume traim”.
Un copil
minunat, inteligent, frumos si cu multe daruri pe care poate povestile cu zane
nu le-au enumerat total sta prins intr-un no mens land in ghearele indolentei
si mizeriei pe care societatea de azi le imprastie la orice pas. Este
transferat la cerearea mamei si fara acordul tatalui dintr-o scoala normala
unde copii vin in fiecare zi aranjati si cu temele mai mult sau mai putin facute,
cu emotiile inerente ale unei noi zile de scoala, cu dorinta poate de a afla
lucruri noi si de a se juca. Intr-o scoala in care dascalii inca mai sunt
dascali, din aceasta scoala copilul este mutat intr-o asociatie asa numita
scoala fara clase de studiu si fara profesori, intr-o asociatie neacreditata.
Acest transfer
ilegal se poate face fiindca traim in Romania. Acolo unde personalul
administrativ traieste cu pauze lungi si dese intre doua cafele si un buchet de
flori adus pentru o adeverinta sau poate pentru un transfer ilegal.
Cum este posibil
ca scola la care merge un elev roman, cetatean roman sa fie total dezinteresata
de destinul educational al lui. Exista oare o limita? Ma gandesc la acea
semnatura pusa de cineva pe foaia de transfer a elevei si la faptul ca acel om
fara a face o minima verificare isi da acordul pentru startul unui abandon
scolar mascat. O institutie in care noi toti ne punem sperante :SCOALA da cu
sutul si arunca fara o verificare - cu toate ca a fost instiintata verbal ca unul
dintre parinti nu este de acord arunca afara din sistem un copil care are
nevoie de ajutor atat educational cat si emotional.
Stim cu totii ce
se intampla in Norvegia sau in alte tari daca doar s-ar auzi o cat de mica
tentativa de a face rau unui copil. La noi este perfect normal.
Cu totii gresim
si cu siguranta ca nimeni nu este perfect. Poate ca si scoala era aglomerata si
poate ca si eleva nu prezenta un interes special nefiind fata de vip sau fata
vreunui mogul sau poate politician ferches ce-si sterge in fiecare seara fata
de sticla canalelor de stiri aparand cu vehementa un stat de drept care nu
exista fiindca el exista si fiindca el apara atitudinea secretariatelor,
sectiilor de politie si a altor institutii care arareori se pot numi de
interventie si nicidecum rapida.
Si povestea
curge mai departe. Eleva ajunge astfel in urma unui transfer Ilegal si fara
acordul ambilor parinti asa cum scrie la lege, o lege pe care SCOALA nu o
cunoaste si nici nu face minimul efort sa o cunoasca in randul Cerehardienilor.
Suna a star trek si este asa.
Este o asociatie
in care orele sau clasele sau poate nimic se tin in curte pe banca, unde ca si
in titlu exista o abordare holistica -
adica nu este necesar sa fii in clasa, unde limba romana nu exista printre joculetele
de societate promovate de asociatie si unde doamna director sustine ca ei se
supun legilor din Marea Britanie, aici in tara asta, in lumea asta in care
traim si noi platim taxe si impozite. Este o asociatie in care litera de lege
din Romania este putin importanta si unde nu exista o supervizare profesionista
din punct de vedere didactic. Ei au punctele lor de vedere iar sistemul de stat
este in viziunea lor un sistem prost, neperformant si plin de oameni obtuzi
despre care ei spun ca nu ar avea ce sa caute acolo. De ce sa oblige copilul sa
faca carte? Este un sistem in care copilul trebuie sa invete. In acceptiunea
lor copilul si nu elevul trebuie doar
lasat sa absoarba experientele din mediul inconjurator, fara stress si intr-un
mod ludic. Adica in traducere libera copilul nu are nevoie de bac, examene ci
doar de “scoala vietii”.
Mereu am privit aceste lucruri cu
amuzament si am fost de principiu ca fiecare isi educa copilul asa cum vrea dar
eu…
Aici ma opresc sa respir. Am
incercat sa inteleg ceea ce acesti cerehardieni isi doresc si nu am putut
inghiti cantitatile mari de manipulare si de lipsa de organizare si constiinta
legate de viitorul copiilor care intra in acest non-sistem.
Fata mea este acolo. Eu sunt aici
si sunt incatusat intr-o mare de neputinta fiindca stiu ca a inceput un drum
gresit din vointa unui parinte ranit si poate bolnav.
Nu credeam ca voi incepe sa
cersesc dupa ajutor dar iata-ma ajuns in aceasta postura, scriind petitii si
adrese si intampinari si cautand ca un vrajitor printre paginile codului civil
scaparea.
In lumea aceasta bolnava si urata
incerc sa imi scap copilul de mizerie si analfabetism si o voi face. Am totusi
incredere ca poate acel poate pe care l-am invocate de atatea ori, ca poate voi
gasi in aceasta batalie aliati si oameni buni cu care sa merg inainte si cu
care sa ma unesc pentru ceva curat si adevarat.
Pentru mine a spune “in ce lume traim” este mult prea putin.
Dar pentru tine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu